Companii

KLG Europe a investit 5,6 mil. € în extinderea depozitului de lângă A1 cu 10.000 mp

Depozitul KLG de lângă Bucureşti a ajuns la 35.000 de metri pătraţi

Depozitul KLG de lângă Bucureşti a ajuns la 35.000 de metri pătraţi

Autor: Bogdan Alecu

26.11.2014, 00:06 207
KLG Europe Logistics România, una dintre cele mai mari companii de transport şi logistică de pe piaţa locală, va termina anul cu o creştere mai mare de zece procente, estimată anterior, pe fondul extinderii depozitului de lângă Bucureşti cu încă 10.000 de metri pătraţi la un total de 35.000 de metri pătraţi, în urma unei investiţii de 5,6 mil. euro.
 
„Noi am investit pe timp de criză 30 mil. euro în România. Am înregistrat profit în fiecare an, însă nu am încasat dividende până acum, toţi banii au rămas în firmă pentru investiţii şi dezvoltare. Anul acesta vom creşte cu mai bine de 10% în ceea ce priveşte cifra de afaceri. Am depăşit deja estimările iniţiale. Trebuie să luăm de asemenea în calcul investiţiile realizate în acest an“, a spus Dragoş Geleţu, managing director şi acţionar minoritar al companiei. Grupul olandez KLG Europe controlează 80% din acţiuni. La nivel mondial, divizia locală este a doua cea mai mare din lume după com­pania-mamă din Olanda.
 
„La nivel european, KLG Europe România este o companie de nivel mediu în ceea ce priveşte segmentul logistic. Acum depăşim 120 mil. euro KLG la nivel european. La nivelul KLG, divizia din România este a doua după cifra de afaceri, după Olanda, după care urmează UK, China. Pentru ei suntem a doua ţară. Există Turcia, China, dar sunt mai mici“, a subliniat directorul KLG România.
 
Compania de logistică deţine în prezent la kilometrul 23 al autostrăzii Bucureşti – Piteşti un parc logistic de 18,5 hectare, iar planul include extinderea depozitelor de la 35.000 de metri pătraţi în prezent la aproximativ 85.000 de metri pătraţi, în funcţie de cererea din piaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO