Companii

Materiale de constructii la Ventilatorul

17.07.2003, 00:00 37

Ventilatorul Bucuresti investeste peste 1,5 milioane de euro in constructia unui centru destinat comertului si serviciilor specializate din domeniul constructiilor - Sphera Building Center (SBC), a declarat ieri Doron Harel, reprezentantul actionarilor companiei.
Centrul, amenajat in incinta companiei Ventilatorul, va avea o suprafata de peste 7.000 de metri patrati, dispusa pe doua niveluri, si va dispune de 300 de locuri de parcare. Lucrarile de amenajare au inceput in mai, iar centrul va fi inaugurat in noiembrie.
"Vom introduce un nou concept pe piata romaneasca. Pe langa materialele de constructie si accesoriile de care au nevoie, clientii vor gasi si servicii de consultanta sau informatii de specialitate. Astfel, in afara ariei comerciale de peste 5.000 mp, Sphera va pune la dispozitie un centru pentru conferinte, unul pentru arhitecti, unde acestia vor putea sa se intilneasca cu clientii, precum si o biblioteca de specialitate", a precizat Harel.
El considera ca acest concept, care este popular in Europa si SUA, va avea succes si in Romania, in conditiile in care piata constructiilor va creste puternic in urmatorii ani. Pe langa zona comerciala, in care a fost deja inchiriat 30% din spatiu, complexul mai pune la dispozitie si spatii de birouri si depozitare. Harel a spus ca firma intentioneaza sa mai deschida alte centre similare, in Bucuresti dar si in alte orase, dar nu aprecizat nici locatiile posibile, nici valoarea investitiilor implicate. Ventilatorul, al carui principal obiect de activitate este productia de ventilatoare industriale, este detinuta de un grup de companii din Belgia, Israel si Coreea de Sud si a realizat anul trecut o cifra de afaceri de peste 2 mil. $.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO