Companii

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu: România rămâne o destinaţie importantă pentru investitorii străini; investiţiile străine directe au crescut cu 43,7% în primele şapte luni ale acestui an, ajungând la 5,5 miliarde euro

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu: România rămâne o...

Autor: Roxana Rosu

14.09.2022, 11:46 124

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, spune că România rămâne o destinaţie importantă pentru investitorii străini, în pofida unui context global marcat puternic de incertitudini şi volatilităţi, de consecinţele escaladării preţurilor la energie, de presiuni inflaţioniste şi costuri crescute ale finanţări.

Potrivit datelor publicate de BNR, investiţiile străine directe au crescut cu 43,7% în primele şapte luni ale acestui an, ajungând la 5,5 miliarde euro faţă de 3,83 miliarde euro cât însumau în perioada similară a anului trecut.

Din suma totală,  participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4,15 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,35 miliarde euro.

”Elementele de stabilitate (politică, economică şi de securitate) precum şi angajamentele guvernamentale referitoare la reformele asumate prin PNRR şi de reducere a deficitelor, alături de măsurile concrete de susţinere a economiei primesc un răspuns pozitiv din partea investitorilor, răspuns reflectat şi în rezultatele privind creşterea economică de 5,8% înregistrată în primul semestru al acestui an. Măsurile de sprijin al investiţiilor private recent adoptate, în valoare de 4 miliarde euro, împreună cu celelalte scheme de susţinere din pachetul “Sprijin pentru România” şi schemele de ajutor de stat individual aflate în lucru, reliefează determinarea noastră şi continuitatea eforturilor de a veni în întâmpinarea mediului de afaceri şi a-l ajuta să treacă peste această perioadă complicată printr-o acţiune proactivă şi pro-business”.,  a declarat Adrian Câciu pe pagina lui de Facebook.

Ministrul a adăugat că mai multe investiţii înseamnă mai multe locuri de muncă şi ”mai ales locuri de muncă bine plătite”.

”Sigur, suntem perfect conştienţi că până aceste rezultate pozitive nu se vor reflecta într-o creştere semnificativă a nivelului de trai al românilor misiunea noastră continuă.Tocmai de aceea planurile pentru perioada următoare se vor concentra pe realizarea acestui obiectiv şi pe contracararea puseului inflaţionist care se manifestă la nivelul întregii regiuni”, se mai arată în mesaj.

Săptămâna trecută, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va înfiinţa o agenţie dedicată atragerii investiţiilor străine, în subordinea prim-ministrului. ”În perioada următoare, va fi la aprobare pe masa Executivului, iar ulterior va fi operaţionalizată”, a spus el pe 8 septembrie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO