Companii

MOL: Vanzarile de carburanti s-au majorat cu peste 10%, in ciuda cresterii pretului la pompa

16.07.2008, 17:38 20

"Marea parte a cresterii vine de la companiile de transport. Daca in tari precum Ungaria sau Slovacia vanzarile de carburanti sunt cam la acelasi nivel ca anul trecut, Romania este in plina dezvoltare, ceea ce inseamna necesitati foarte mari de transport. De la inceputul anului, la nivelul pietei cresterea a fost de peste 10%, in ciuda scaderii numarului de masini vandute", spune Zsolt Szalay, country chairman in cadrul MOL Romania, filiala locala a grupului petrolier ungar MOL. Ritmul de crestere a rezultat din datele furnizate de companiile petroliere membre ale Asociatiei Romane a Petrolului care reuneste toate cele sase mari firme de profil prezente pe piata locala, respectiv Petrom, Rompetrol, Lukoil, MOL, OMV si Agip. Datele fac referire la vanzarile de carburanti in primele cinci luni ale anului comparativ cu perioada similara din 2007. Anul trecut, ritmul de crestere pe ansamblul pietei a fost de aproximativ 7%. Potrivit reprezentantului MOL Romania, peste 70% din vanzarile companiei sunt securizate prin faptul ca acestea sunt facute preponderent de flote comerciale sau de clienti deja fidelizati prin intermediul sistemului de carduri.
"Nu cred ca putem vorbi despre un prag psihologic in ceea ce priveste vanzarile de combustibil. Asa s-a spus si despre pragul de 4 lei pe litru si nu s-a intamplat nimic. Unele tipuri de carburanti costa azi peste 4,8 lei si cu toate acestea vanzarile cresc", mai spune reprezentantul MOL Romania.
Piata de carburanti mai poate fi influentata pozitiv si de oportunitatea reprezentata de numarul deocamdata destul de redus de masini pe plan local. De exemplu, Ungaria are 316 masini la mia de locuitori, iar in Slovacia sunt 243 de unitati la mia de locuitori, in timp ce in Romania sunt doar 163 de autovehicule. La fel in ceea ce priveste consumul de carburanti, daca in Ungaria se consuma in medie 300 de litri anual pe cap de locuitor iar in Slovacia consumul ajunge undeva la 250 de litri, in Romania nivelul scade sub 200 de litri. Cele trei tari mentionate sunt cele trei piete majore unde grupul MOL este activ.
"In ceea ce priveste consumatorul persoana fizica, se remarca mai multe tendinte. Fie se pastreaza o anumita limita de buget in ceea ce priveste alimentarea care duce inevitabil la o scadere a volumului de carburant vandut, fie o ajustare a bugetului, dar este dificil de spus ce pondere au acesti clienti in volumul total de vanzari", explica Szalay. Potrivit acestuia, nu s-a remarcat vreo modificare in ceea ce priveste optiunile de consum in sensul unei reveniri a preferintei pentru benzina in ciuda faptului ca de la inceputul anului pretul motorinei este mai mare decat cel al benzinei.
Potrivit sursei citate, exista o tendinta de aliniere a preturilor la nivelul spatiului comunitar, ceea ce reduce posibilitatile de a practica un fel de "turism de carburant" in scopul gasirii unor avantaje de pret.
"Astfel de miracole nu mai exista. Preturile tind sa fie la fel oriunde te-ai duce", spune Szalay.
Afacerile MOL Romania au ajuns anul trecut la 533 mil. euro, profitul net al companiei depasind nivelul de 12 mil. euro.
Pentru a-si securiza volumele vandute catre companiile de transport, MOL a incheiat un parteneriat cu Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) prin care compania petroliera va furniza firmelor de transport din asociatie carburanti, in special pentru firmele mici si mijlocii.
Parteneriatul s-ar putea extinde la majoritatea din cele 13.000 de companii de transport membre ale UNTRR, firmele care vor intra in acest parteneriat urmand sa beneficieze de anumite facilitati cum ar fi discounturi in functie de consum sau creditare la plata pe termen de pana la 30 de zile. Discounturile sunt de exemplu de cinci bani pe litru pentru un consum mai mare de 1.000 de litri, dar acestea variaza in functie de consum.
"Companiile de transport sunt pe rosu in contextul in care carburantii s-au scumpit cu peste 20% de la inceputul anului. Economia de 7-8% pe care reusim sa o facem poate reprezenta diferenta dintre profit si pierdere", spune secretarul general al UNTRR Radu Dinescu.
Potrivit acestuia, costurile cu carburantii in cadrul unei companii de transport ajung si pana la 30% din costurile totale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO