Companii

Murfatlar: Am avut o productie de struguri cu 40% mai mare anul acesta

Murfatlar: Am avut o productie de struguri cu 40% mai mare anul acesta

Click pentru imaginea marita

23.10.2006, 17:52 50

Murfatlar, unul dintre cei mai mari jucatori de piata locala a producatorilor de vin, estimeaza pentru anul 2006 o cifra de afaceri de 36-40 mil. $ (28,5-31,7 mil. euro), in crestere cu 20% fata de anul trecut, cand a inregistrat 30 mil. $ (24 mil. euro).
Datorita vremii favorabile si faptului ca si-a marit podgoria la peste 3.000 de hectare, Murfatlar a avut in acest an o productie de 25 de mii de tone de struguri in comparatie cu 18 mii de tone, cat a inregistrat pe tot anul 2005, adica mai mult cu aproape 40%.
"Categoric o productie mult mai buna decat anul trecut, peste medie datorita anului bun pentru viticultura pe care l-am avut in 2006. Doar in urma recoltei din aceasta toamna am avut o productie de 14 milioane litri de vin", a declarat Cosmin Popescu, directorul executiv al Murfatlar.
Din totalul productiei, aproximativ 20% sunt destinate exportului. Murfatlar exporta in 15 tari, cele mai importante fiind Statele Unite ale Americii, Israel, Marea Britanie, Germania, Finlanda, Danemarca si de curand piata din Hong Kong a Chinei si Rusia.
Din 2001 pana in prezent, investitiile facute de oficialii Murfatlar au depasit 10 milioane de euro, majoritatea banilor fiind investiti in inlocuirea unei parti a tehnologiei, in achizitionarea de noi suprafete de plantatie si in defrisarea unor suprafete care nu mai pot fi folosite.
"Investitiile in vie au fost facute in special pentru intinerirea podgoriilor. Dorim sa plantam cu precadere soiuri rosii, deoarece in prezent avem 70% soiuri albe si 30% soiuri rosii si dorim sa echilibram", a declarat Popescu.
Murfatlar detine cea mai mare crama din Romania si una dintre cele mai mari din Europa. In acest an, prin intermediul a doua imprumuturi Sapard, fiecare de cate doua milioane de euro, al doilea proiect fiind in derulare, Murfatlar a mai deschis doua noi hale de stocare si fermentare a vinului, urmand sa atinga in curand o capacitate totala de stocare de peste 31 de milioane de litri de vin. "Pana in prezent capacitatea totala de stocare era de 28 de mii de litri, dar impreuna cu noua hala vom ajunge la 31,5 milioane de litri", a spus Popescu.
Pe viitor, oficialii au ca obiectiv si cresterea capacitatii de productie. "Vrem sa majoram capacitatea zilnica de productie de la 1.100-1.200 de tone pe zi, cat este in prezent, la aproximativ 1.500 de tone pe zi, obiectiv pentru care va trebui sa facem alte investitii", a adaugat Popescu.
Plecand de la o cota de piata de 19% in 2001, anul trecut Murfatlar a ajuns sa detina 30% din piata, in 2006 crescand cu inca doua puncte procentuale, potrivit reprezentantilor companiei.
"Trendurile din Romania respecta standardele internationale. Aceasta crestere s-a datorat in special segmentului premium reprezentat prin Sec de Murfatlar si Conu Alecu, vinul licuros, Lacrima lui Ovidiu, detinand si el o cota destul de importanta", a spus directorul executiv al Murfatlar.
Pe piata interna 40% din vanzari sunt realizate prin intermediul retelei HoReCa, iar 60% prin retail. Murfatlar Romania este detinuta de mai multi investitori autohtoni, printre care Ion Dobonauteanu si George Ivanescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO