Companii

Nemtii de la E.ON au pierdut 1.250 de angajati de la inceputul anului

21.08.2008, 19:33 23

Grupul E.ON Gaz Romania, cu activitati de distributie si furnizare a gazelor naturale, conrolat din 2005 de germanii de la E.ON, a ajuns in prezent la aproximativ 6.700 de angajati, dupa ce de la inceputul anului circa 1.250 de salariati au decis sa paraseasca compania prin intemermediul unor programe de plecari voluntare, iar alti 200 s-au inscris in aceste programe.
La inceputul anului, potrivit datelor E.ON Gaz, in cadrul companiei lucrau aproximativ 7.990 de angajati. Cei 6.700 de salariati ramasi in structurile grupului mai reprezinta 70% din numarul de angajati pe care-i avea compania in momentul privatizarii, in 2005, prin vanzarea pachetului majoritar de actiuni catre grupulu german de utilitati E.ON. De la acel moment, circa 2.700 de oameni au parasit compania.
"Grupul E.ON Gaz Romania are aproximativ 6.700 de angajati. Pana in prezent circa 1.250 de angajati au ales sa paraseasca compania, prin programele de plecare voluntara iar alti 200 de angajati s-au inscris in aceste programe. In masura in care nevoile organizationale ale companiilor noastre o vor impune, nu excludem derularea in continuare a unor astfel de programe de plecare voluntara", au declarat reprezentantii companiei, fara a da insa detalii privind nivelul platilor compensatorii acordate angajatilor care au plecat.
Programul de plecari voluntare care se deruleaza in prezent in cadrul E.ON Gaz este intalnit in majoritatea companiilor energetice care au trecut prin procese de privatizare, noii actionari urmarind cresterea productivitatii companiilor achizitionate, companii de cele mai multe ori supradimensionate din punctul de vedere al personalului.
De exemplu, Distrigaz Sud, controlata acum de francezii de la Gaz de France, au finalizat recent un program similar de plecari voluntare la care au aderat 1.645 de angajati, in companie ramanand in prezent circa 6.179 de salariati fata de nivelul de 10.800 cat avea compania la momentul privatizarii, in 2005. In cazul Distrigaz Sud rezultatele acestor programe sunt vizibile, productivitatea companiei dublandu-se in intervalul de timp scurs de la privatizare.
In cadrul ambelor companii, plecarile sunt determinate si de faptul ca de la jumatatea anului trecut activitatile de baza, furnizarea, respectiv distributia de gaze naturale s-au separat, ceea ce a dus la infiintarea unor entitati distincte juridic.
Astfel, in urma acestei restructurari, unele posturi au disparut sau au fost create noi joburi cu diferite responsabilitati, ceea ce a impus si programe de restructurare la nivelul resurselor umane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO