Companii

Nicolas Ianculescu: Este foarte posibila aparitia unei concurente intre dealerii aceleiasi marci auto

25.01.2006, 20:09 118

Directorul general al Renault Nissan Romania anticipeaza o crestere a concurentei pe piata auto locala, in conditiile unui regres al pietei dupa explozia din ultimii ani.

"Intrebarea pe care mi-o pun este daca am atins maximul pietei. Cred ca la 250.000 de masini noi vandute si avand in vedere dimensiunea populatiei, nivelul atins de finantare si gradul de indatorare, valoarea nu mai poate creste foarte mult, mai ales ca efectul psihologic reprezentat de veniturile suplimentare generate de cota unica a trecut", crede Nicolas Ianculescu, seful operatiunilor Renault Nissan Romania.

In aceste conditii, batalia comerciala remarcata in ultimul an prin numeroasele pachete promotionale se va accentua deoarece o crestere a cotei pe o piata stabila nu se poate face decat prin castigarea din cota de piata a competitorilor.

"In Romania va incepe si o batalie mult mai cumplita, in interiorul dealerilor unei marci, care ar putea sacrifica marjele la vanzarea de masini noi pentru primele de volum. Aceasta este insa o arma cu doua taisuri deoarece marja zero in conditiile unei structuri financiare si operationale dezechilibrate reprezinta un calcul gresit", crede Ianculescu.

O reducere de doar cateva procente ar deveni foarte atractiva pentru clientii masinilor din categoriile medie si superioara.

"La o masina de 20.000 de euro, doua puncte (procentuale - n. red.) inseamna o reducere de 400 de euro, suma ce poate insemna trecerea la un grad superior de echipare a masinii. In cazul masinilor mai scumpe valorile cresc, astfel ca vad posibil ca un client din Bucuresti sa dea un telefon in momentul in care s-a decis asupra unei masini si la dealerii din Cluj, Brasov sau Iasi. Probabil ca pentru moment nu va face acest lucru, dar nu vad de ce pe termen mediu clientul roman sa nu intre din acest punct de vedere in randul europenilor. S-a intamplat in Franta, s-a intamplat in Germania si nu vad de ce nu s-ar intampla si in Romania", apreciaza Ianculescu.

Scaderea din acest an a pietei de automobile ar veni dupa o crestere exploziva, vanzarile de masini noi triplandu-se in ultimii cinci ani.

"Nu te intalnesti prea des cu o astfel de ocazie. Dealerii si-au facut un plan si o prognoza la inceputul anului trecut, insa la sfarsitul anului aproape ca au dublat-o", apreciaza oficialul Renault Romania.

In conditiile scaderii pietei, dar si a reducerii marjelor obtinute din vanzarea de masini noi, dealerii sunt obligati sa dezvolte mai multe activitati, pentru a-si reduce riscurile, crede el.

"Este cazul activitatilor de service sau de vanzare de vehicule de ocazie. Chiar daca rentabilitatea la vanzarile de masini noi se reduce, aceasta este compensata prin activitatea de service sau comercializarea masinilor de ocazie", adauga Ianculescu.

El considera ca trebuie tras un semnal de alarma acum, cat piata este inca in crestere. Cu un an inainte de aderare dealerii locali trebuie sa fie pregatiti pentru momentul cand vor veni pe piata marii jucatori din strainatate care au deja o structura financiara si operationala echilibrata.

"Sa vinzi masini nu mai este suficient. Trebuie sa vinzi masini in conditii bune, sa faci bani. In contextul cresterii pietei nimeni nu se gandeste la asa ceva, insa cand piata se plafoneaza, sau eventual intra intr-o perioada de regres, atunci se pune problema unei structuri financiare echilibrate. Totul, incepand de la nivelul capitalurilor si al gradului de indatorare sau al volumului stocurilor, trebuie sa fie intr-un echilibru", considera Ianculescu.

Importanta este aplicarea in aceasta afacere a unor principii elementare, crede el. "Sunt principii de bun simt, precum acela ca nu trebuie cheltuit tot profitul rezultat din activitate, ci o parte trebuie reinvestita pentru a asigura dezvoltarea companiei. Cand piata creste, nu ai niciun fel de problema sa platesti marfa. Insa daca astazi vinzi mai putine masini decat ieri, apar probleme", adauga Ianculescu.

Practic, atat din punct de vedere financiar, cat si operational, dealerii auto trebuie sa fie pregatiti pentru orice.

"Bancherii te iubesc cand esti bun, dar daca structura ta financiara se degradeaza, atunci ei inchid robinetul. Sunt situatii cand vinzi masini, dar structura financiara a companiei nu este buna, in sensul ca nu permite o evolutie in timp. De ce in Franta exista in prezent companii care opereaza dealeri in 6-7 orase mari si fac vanzari de 25-30.000 de unitati anual, adica la fel de mult cat vindem noi in toata Romania ? Acestia au avut o structura financiara si operationala echilibrata ce le-a permis sa se dezvolte si in unele cazuri sa cumpere afacerile altor dealeri", adauga Ianculescu.

Tocmai de aceea, grupul francez Renault a decis de anul acesta infiintarea in cadrul Dacia a unui serviciu de business management dedicat dealerilor Dacia, Renault si Nissan. "Aceasta presupune deplasarea la dealeri si evaluarea in cateva zile a dealerului atat din punctul de vedere al structurii financiare, cat si operational. Poate ca un dealer este foarte bun din punct de vedere operational, dar structura sa financiara nu ii permite sa se dezvolte. Aici intervine echipa de business management", explica Ianculescu.

Spre deosebire de alte afaceri, in comertul auto investitia initiala este foarte mare. "Un alt element specific este acela ca returnarea investitiei are un grad mai mare de siguranta. Pe de alta parte, perioada de returnare a investitiei este in general mare. Pentru a avea o stabilitate a afacerii trebuie sa existe mai multe activitati pe langa vanzarea de masini noi. Daca vanzarile intra intr-o perioada mai putin fasta, activitatea de service sau buy-back-ul si vanzarea de masini de ocazie ar putea sa compenseze rentabilitatea generala", crede oficialul Renault.

Automobilul reprezinta in prezent unul dintre cele mai importante produse pe lista de achizitii.

"Este a doua achizitie ca importanta pe piata romaneasca, dupa casa, si reprezinta cativa ani de salariu. In acest context, este un domeniu de foarte mare interes, insa foarte sensibil in acelasi timp. Trebuie sa ai mare grija", considera Ianculescu.

Oficialul estimeaza pentru acest an vanzari de 20.500 de automobile Renault, ceea ce reprezinta o scadere de 10% fata de anul precedent. "Va creste in schimb activitatea de piese de schimb, insa aceasta are o pondere inca redusa in cifra de afaceri".

La un pret mediu de 10.000-11.000 de euro, valoarea totala a masinilor Renault vandute anul trecut de importator trece de 250 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO