Companii

Numarul firmelor intrate in insolventa s-a dublat

Numarul firmelor intrate in insolventa s-a dublat

Click pentru imaginea marita

07.08.2008, 21:18 13

Numarul companiilor care au intrat in insolventa si risca falimentul in primul semestru anul acesta este dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC).
Astfel, in primele sase luni din anul acesta s-au inregistrat 7.499 de companii intrate sub incidenta legii privind insolventa, fata de 3.553 in aceeasi perioada a anului trecut, in crestere cu 211%.
Insolventa are loc in momentul in care o companie se afla in insuficienta de plata a datoriilor. In momentul in care o companie devine insolventa, ea trebuie sa genereze cash pentru a renegocia creditele curente, iar cele care nu reusesc sa depaseasca prin actiunile pe care le intreprind starea de insolventa vor fi supuse lichidarii activelor si in final procedurii de faliment. Deci, prelungirea starii de insolventa poate duce la faliment, insa in acelasi timp poate fi si o situatie temporara care va fi depasita.
In fiecare luna din primul semestru al acestui an s-a inregistrat un numar dublu sau chiar triplu de companii intrate sub procedura de insolventa, fata de aceleasi luni din anul trecut.
Daca la inceputul anului trecut figurau 589 de companii sub incidenta legii de insolventa la ONRC, in luna ianuarie anul acesta numarul acestora era aproape dublu, respectiv 1.024 de companii. Rata cea mai mare de crestere a intrarilor in insolventa a fost in luna aprilie 2008, cand s-a inregistrat o majorare de aproape trei ori fata de aceeasi perioada din 2007.
"Ca o prima evaluare strict a falimentelor, pentru primul semestru din 2008 vorbim de o crestere de aproximativ 45%. Cu siguranta insa ca numarul de companii ce vor intra in insolventa va creste in continuare in acest an", a declarat Cristian Ionescu, country manager al Coface Romania Credit Management Services.
El a mai spus ca raman in continuare vulnerabile firmele cu grad mare de indatorare la banci, atat in lei, cat si in valuta, care se lovesc de costuri de finantare in crestere. "Companiile din comertul independent, adica comerciantii locali, se confrunta cu probleme atat din cauza concurentei acerbe din partea marilor lanturi de retail, cat si a cresterii constante a chiriilor la spatiile comerciale", a mai precizat el.
Country managerul Coface Romania a adaugat ca firmele din sectorul alimentar si cel al constructiilor prezinta intarzieri la plata. "Este probabil sa vedem si falimente in randul dezvoltatorilor imobiliari pe fondul descresterii tranzactiilor imobiliare si al vanzarilor rezidentiale, mai ales in randul dezvoltatorilor "incepatori", a precizat el. Nu in ultimul rand agricultura ramane vulnerabila datorita slabei finantari si lipsei de produse de asigurare impotriva calamitatilor naturale, avand impact si asupra producatorilor de fertilizatori, care deja se confrunta cu probleme legate de cresterea preturilor la gazele naturale.
Compania Atomic Constructii Civile din Bucuresti, infiintata la sfarsitul anului 2006, care avea ca obiect de activitate constructiile civile, a intrat in procedura de insolventa anul acesta in urma unor neintelegeri aparute intre cei doi asociati.
"Firma avea 50 de angajati si o activitate destul de profitabila pana sa apara aceste neintelegeri cu asociatul meu", a declarat Cristian Toi, partner manager al companiei. El a mai spus ca situatia de insolventa a aparut in momentul in care a intrat in incapacitatea de plata a datoriilor fata de furnizori si angajati, ca urmare a litigiului cu asociatul lui.
"Am ajuns in situatia sa nu ne mai putem onora datoriile fata de angajati si furnizori. Taxele pe care le-am platit la stat s-au ridicat la circa 855.000 de euro", a mai precizat el.
Daca numarul de intrari in insolventa s-a dublat in primul semestru anul acesta fata de S1 2007, numarul de firme noi inregistrate la Registrul Comertului in aceasta perioada nu s-a modificat prea mult. In primele sase luni anul acesta numarul companiilor inregistrate la Registrul Comertului a cunoscut o crestere cu circa 4% fata de primul semestrul anul trecut.
Pana in iunie anul acesta s-au infiintat 78.113 companii, fata de 75.172 de companii aceeasi perioada in 2007.
Pe ansamblu, anul trecut au fost inregistrate aproximativ 145.000 de companii iar 8.415 au intrat in procedura de insolventa si risca sa fie desfiintate. De asemenea, instantele judecatoresti au emis cu circa 79% mai multe acte de procedura pentru companiile debitoare in primul semestru, respectiv circa 63.000 de acte de procedura, potrivit statisticilor publicate in Buletinul Procedurilor de Insolventa (BPI).
Actele de procedura se refera la citatii, comunicari, hotarari judecatoresti (decizii, sentinte, incheieri) emise de instantele judecatoresti pentru companiile debitoare sau notificari, anunturi, convocari, rapoarte, plan de organizare si alte acte emise de practicienii in insolventa.
Tot in primele sase luni anul acesta si practicienii in insolventa au emis cu 38% mai multe acte. Astfel, pentru companiile debitoare au fost emise in total aproximativ 79.000 de acte de procedura in urma deschiderii procedurilor de insolventa comparativ cu circa 47.000 in 2007.
Cele mai mult acte de procedura au fost emise pentru companiile din Capitala, aproximativ 11.600 de acte in urma deschiderii procedurii de insolventa.
Tot dupa criteriul zonal, in topul actelor de procedura emise pentru companiile debitoare se situeaza Cluj, cu peste 4.200 de acte, fiind urmat de Galati, Timis si Brasov in primele sase luni anul acesta.
Anul trecut, in topul judetelor cu cele mai multe companii in pericol de insolventa se afla tot zona Bucurestiului, cu circa 17.600 de acte de procedura emise pana la sfarsitul anului, urmata de Constanta, Galati si Cluj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO