Companii

O companie din grupul Strabag a luat un contract de 3 mil. euro în Baia Mare

O companie din grupul Strabag a luat un contract de 3...

Autor: Laurentiu Cotu

12.04.2013, 09:00 1058

Compania ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a câştigat, în asociere cu încă două companii, un contract în valoare de 14 mil. lei (circa 3 mil. euro), fără TVA, pentru reabilitarea şi modernizarea unei străzi din municipiul Baia Mare. Investiţia este susţinută din fonduri europene. „Dorim să finalizăm lucrările până la sfârşitul acestui an”, a declarat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare. ARL Cluj a realizat în 2011 o cifră de afaceri netă de aproximativ 129,4 mil. lei (peste 30 mil. euro), un profit de 7,3 mil. lei (1,7 mil. euro), cu un număr mediu de 305 angajaţi. Grupul austriac Strabag, care construieşte în ţară autostrăzile Deva -Orăştie şi Sibiu - Orăştie, este prezent în România prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timişoara sau ARL Cluj. În primele nouă luni din 2012, afacerile austriecilor au ajuns la 266,5 milioane de euro pe plan local, în creştere cu 128% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO