Companii

Ofensiva Kaufland: Retailerul german va deschide 9 hipermarketuri în România anul acesta

Ofensiva Kaufland: Retailerul german va deschide 9...

Autor: Ana Maria Petcana

09.01.2015, 14:26 1541

"Avem în acest moment un plan pentru 9 magazine noi Kaufland în Romania cu date de deschidere stabilite aproximativ. Oraşele vizate pentru anul 2015 sunt Constanţa, Bacău, Brăila, Arad, Bucureşti, Timişoara, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei.

Prima deschidere este prognozată pentru primăvară, la Constanţa, fiind al doilea hipermarket Kaufland din oraş.

Potrivit datelor furnizate anterior de companie, investiţia medie într-un magazin Kaufland se situează între 6 şi 9 milioane euro, astfel că bugetul de investiţii în extinderea din acest an ar putea ajunge la 81 milioane euro.

Anul trecut, compania a ajuns la o reţea de 102 hipermarketuri, după ce a deschis 13 magazine noi, dintre care patru în Bucureşti, două în Oradea şi câte unul în Arad, Bacău, Târgu Mureş, Târgovişte, Vatra Dornei, Gherla şi Slatina.

Potrivit presei germane, compania va avea din acest an şi un nou director general, Marco Hossl, senior vice president de vânzări internaţionale al grupului Kaufland, care îl va înlocui pe românul Adrian Viman. Acesta din urmă va prelua conducerea operaţiunilor Kaufland Germania.

Kaufland România a creat până în prezent peste 12.700 locuri de muncă directe, la sediul central din Bucureşti, în magazinele deschise, precum şi la centrele logistice situate în Parcul Industrial Ploieşti şi Turda.

Kaufland este cel mai mare retailer din România după valoarea vânzărilor, depăşind Metro Cash&Carry, Auchan şi Carrefour. Compania a înregistrat în 2013 o creştere cu peste 20% a profitului net, la 331 milioane lei (75 milioane euro), în timp ce afacerile au urcat cu 13%, la 7,26 miliarde lei (1,64 miliarde euro).

Retailerul a deschis primul magazin în România în anul 2005 şi este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai operează pe plan local reţeaua de discount Lidl.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO