Companii

Oil Terminal a mers in pierdere pe trimestrul IV

14.02.2006, 20:47 11

Compania Oil Terminal Constanta, cel mai mare operator portuar maritim din Romania, a inregistrat anul trecut un profit net de 6,3 mil. lei (1,73 mil. euro), in crestere cu 35% comparativ cu 2004. Totusi, rezultatul raportat de companie la sfarsitul anului reprezinta doar jumatate din profitul net inregistrat la noua luni, care s-a ridicat la 12,4 mil. lei (3,4 mil. euro), ceea ce inseamna ca Oil Terminal a trecut pe pierderi in ultimul trimestru al lui 2005.

In ultimele luni ale lui 2005, Oil Terminal a derulat un program de investitii in valoare de peste 10 mil. lei (2,8 mil. euro) pentru inlocuirea conductelor depasite moral sau cu defectiuni. Programul de modernizare al companiei vizeaza marirea sigurantei in exploatare a instalatiilor prin scoaterea treptata la suprafata a retelei de conducte ingropate, cat si prin inlocuirea pompelor vechi, de vehiculare a produselor, cu altele noi.

Oil Terminal a realizat in 2005 o cifra de afaceri de 128 mil. lei (35,3 mil. euro), cu 35% mai mare, in euro, comparativ cu anul precedent. Initial, compania isi propusese la inceputul anului trecut realizarea unui profit de 3,45 mil. lei (aproape 1 mil. euro) la vanzari de 110 mil. lei (30,5 mil. euro). Rezultatele bune obtinute in prima parte a anului au determinat insa compania sa-si majoreze tinta de profit la peste 10 mil. lei (2,8 mil. euro), tinta pe care nu a reusit sa o atinga. Cresterea cifrei de afaceri s-a datorat cresterii pretului petrolului pe piata internationala, precum si cresterii traficului cu produse petroliere realizat prin Oil Terminal, acesta atingand un nivel record in luna septembrie.

Reprezentantii companiei nu au putut fi contactati pentru a comenta aceste rezultate.

Oil Terminal este cel mai mare operator via mare din Romania, avand ca obiect de activitate prestarea de servicii privind primirea, depozitarea, conditionarea si expedierea titeiului, a produselor petroliere si a produselor chimice lichide. Compania, care a fost declarata societate comerciala de interes strategic, opereaza rezervoarele, conductele de transport al titeiului si al produselor petroliere, statiile de pompare si alte instalatii aferente livrarilor de produse petroliere prin porturile de la Marea Neagra. Actionarul majoritar este Ministerul Economiei si Comertului, care detine peste 69,6%. Titlurile Oil Terminal sunt listate la Bursa, ultima tranzactie cu acestea realizandu-se ieri la pretul de 0,306 lei/actiune, in scadere cu 1,6%. Capitalizarea bursiera depaseste 50 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO