Companii

Ovidiu Palea, fondatorul Nord-Provita: Intenţionăm să deschidem spitalul nou din Pipera în octombrie. Va avea 110 paturi, iar investiţia a ajuns la 30 mil. euro. Anul trecut, familia Palea a vândut 51% din acţiunile operatorului privat de sănătate către Medlife

Ovidiu Palea, fondatorul Nord-Provita

Ovidiu Palea, fondatorul Nord-Provita

Autor: Mirabela Tiron, Cristina Bellu

28.09.2023, 18:30 111

Grupul Nord (fostul Provita), fondat de familia Palea, va deschide în octombrie spita­lul din Pipera, o investiţie care s-a ridicat la 30 mil. euro, faţă de estimarea iniţială de 20 mil. euro. „Spitalul pe care îl avem în construcţie în Bucureşti reprezintă un proiect foarte am­biţios, care s-a născut din evoluţia naturală organică a grupului şi din faptul că unitatea actuală nu mai face faţă cererii. Unitatea are 20.000 mp şi reprezintă o investiţie de 30 mil. euro, care cuprinde opt săli de operaţii“, a declarat medicul Ovidiu Palea, fondatorul Nord-Grupul Medical Provita, în cadrul summitului ZF Health & Pharma. Familia Palea a rebranduit aface­rea construită în ultimele două decenii în domeniul medical, Provita, sub numele Nord. Spitalul va avea 110 paturi.

„Cred că nu poţi face performanţă fără dotări de top, iar aici avem susţinerea din partea lui Siemens, să devenim centru regional şi de training“. Spitalul este concentrat pe chirur­gia cardiacă, intervenţională şi cardiologie de top, plus partea oncologică, care acoperă de la tratament chimio până la intervenţia chirurgicală.

„Conceptul este un pic diferit. Practic, numărul de paturi raportat la partea de terapie şi săli de operaţie este diferit de ceea ce există în România, în sensul că încercăm să ţinem pacientul foarte puţin internat, şi apoi externat în centru de recuperare. Practic, nu cazarea acoperă cos­turile de operare, ci internarea şi fluxul mare de pacienţi“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Power Summit’24
AFACERI DE LA ZERO