Companii

Patriciu: Executarea silita nu este in avantajul statului

03.03.2003, 00:00 13

Omul de afaceri Dinu Patriciu considera ca executarea silita a rafinariei Petromidia nu ar fi in avantajul statului si spune ca cea ai buna solutie ar fi ca statul, care are creante de peste 400 milioane $ asupra rafinariei, sa preia o parte din capitalul Petromidia. El sustine ca aceasta creanta ar echivala cu circa 35% din actiunile rafinariei.
"Nu va fi avantajos pentru nimeni sa se inchida aceasta rafinarie ca urmare a executarii silite. Un activ care nu mai produce este un activ mort", a spus Patriciu sambata, in cadrul unei emisiuni televizate.
Ministerul Finantelor anuntase anterior ca Petromidia nu a respectat graficul de reesalonare al datoriilor istorice, asa incat este pasibila de executare silita. 
Patriciu evalueaza rafinaria Petromidia la 700-900 milioane $, adica la jumatate din cifra de afaceri pe care estimeaza pentru aceasta rafinarie in 2003: 1,4-1,5 miliarde $. Rafinaria a avut anul trecut o cifra de afaceri de 915 milioane $, fata de 435 milioane $ in 2001. 
La preluarea rafinariei, in 2000, grupul Rompetrol, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu, s-a angajat sa plateasca datoriile istorice ale companiei, reesalonate in mod special pentru inlesnirea privatizarii, printr-o hotarare de guvern. Din cauza datoriilor foarte mari, pachetul majoritar de actiuni al companiei a fost vandut de catre statul roman cu doar 50 milioane $. Omul de afaceri sustine acum insa ca pretul n-a fost mic, ci de doua-trei ori mai mare decat in cazul altor rafinarii din Romania.
Aceasta este prima iesire in public al unui proprietar al unei companii privatizate prin care acesta sa declare ca  datoriile pe care le-a preluat nu mai pot fi platite si ca trebuie negociata o solutie.
Petromidia are un capital social de 14.230 miliarde lei (echivaland cu 431 de milioane de dolari la cursul actual). Rompetrol Group NV detine 71,48% din actiuni, alaturi de Rompetrol SA - 13,724%, SIF Transilvania - 10,739% si alti actionari cu 5% din actiuni. 
sorin.pislaru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels