Companii

Peste 1,8 milioane de pasageri pe aeroporturile din Capitală în trim. 1

Peste 1,8 milioane de pasageri pe aeroporturile din...

Autor: Mădălina Panaete

21.04.2015, 00:04 30
Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) şi Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa), cele două aeroporturi care deservesc Capitala, au avut în primul trimestru al acestui an o creştere de 15,5% a numărului de pasageri, ajungând la peste 1,8 milioane.
 
În 2014, cele două aeroporturi ale Capitalei au fost tranzitate de peste 8,3 milioane de pasageri, în timp ce numărul de mişcări de aeronave (aterizări şi decolări) s-a situat la circa 102.000, conform datelor furnizate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), cea care din 2010 asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi.
 
În primele trei luni ale anului acesta, numărul aterizărilor şi decolărilor a crescut cu 12,6%, până la peste 19.400. Pe aeroportul Henri Coadă, cel mai mare din Capitală şi principala „poartă“ aeriană din ţară, operează în prezent 31 de companii care transportă pasageri către 70 de destinaţii. Anul 2014 a adus pe aeroportul Henri Coandă alte două companii aeriene – Ryanair şi Air Baltic, care s-au alăturat altor operatori precum Tarom, KLM, Wizz Air sau Blue Air.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO