Companii

Pipelife vinde conducte din plastic de 10 milioane de dolari

05.02.2001, 00:00 29



Pe o piata cu un potential de mai multe sute de milioane de dolari, Pipelife Romania, specializata in productia de conducte si retele de conducte din materiale plastice a realizat in anul 2000 o cifra de afaceri de peste 10 milioane dolari, iar pentru anul viitor estimeaza o crestere a acesteia cu 25-30%. In perioada 2001-2004 Pipelife Romania si-a propus plan de investitii de aproape10 milioane dolari.

Romania reprezinta o piata foarte atractiva in ceea ce priveste noile sisteme de conducte din materiale plastice, care au inlocuit in ultima perioada clasicele sisteme din otel beton sau azbociment, in conditiile in care investitiile in infrastructura sunt nu numai o conditie a integrarii in Uniunea Europeana, ci pur si simplu o necesitate.

"Piata romaneasca are un potential imens, de sute de milioane de dolari, iar ponderea cea mai mare o reprezinta proiectele publice de infrastructura. Cu toate acestea, sectorul privat a avut cea mai dinamica evolutie" a declarat Viorel Gheorghe, general manager la Pipelife Romania.

Potrivit oficialului Pipelife Romania, compania a realizat in anul 2000 o cifra de afaceri de 10 milioane de dolari, iar pentru 2001 se estimeaza o crestere a acesteia cu 25-30%.

"Urmarim o crestere mai accentuata decat piata, care anticipam ca va continua trendul crescator inregistrat in a doua jumatate a anului trecut cu cel putin 10%"

Anul trecut, investitiile Pipelife Romania au fost, potrivit managerului general, de aproape un milion de euro, urmand ca pentru anul curent sa depaseasca 1,5 milioane euro.

Investitiile se vor concretiza in principal in cresterea capacitatii de productie si completarea laboratorului propriu de asigurare a calitatii.

"Pentru perioada 2001-2004 avem un plan de investitii ambitios, de aproape 10 milioane de dolari" a mai precizat managerul general al Pipelife Romania.

In prezent, Pipelife Romania ocupa unul dintre primele locuri pe piata romaneasca a producatorilor de sisteme de conducte din materiale plastice.

"Ne aflam intre primii trei producatori de conducte si sisteme de conducte din materiale plastice de pe piata romaneasca, insa obiectivul nostru este acela de a ocupa locul intai", a declarat managerul Pipelife Romania.

"Noi urmarim calitatea serviciului prestat, intrucat la vanzarea propriu-zisa a produsului se adauga serviciile de service si asistenta tehnica, pentru a se obtine obtine cel mai inalt grad de satisfactie al clientului", sustine Gheorghe.

Printre competitorii Pipelife Romania se numara Teraplast Group Bistrita, Valrom Industries si producatorii straini, printre care Uponor din Finlanda, Wawin din Germania.

Pipelife Romania a fost infiintata in anul 1996, prin deschiderea unui magazin-depozit in Cluj, si apartine companiei Pannonpipe, un joint-venture intre Pipelife si Pannonplast din Ungaria.

Dupa un an de tatonare, in anul 1998, in urma unor studii de fezabilitate a fost deschisa prima unitate productiva a companiei, la Miercurea Ciuc.

Investitia s-a ridicat la 2,5 milioane dolari, iar productia a inceput la inceputul lunii iulie. Capacitatea actuala de productie este de 4000 de tone, urmand ca la nivelul urmatorilor ani aceasta sa fie extinsa.

Din noiembrie 2000, Pipelife Romania a primit certificatul; de atestare a calitatii ISO 9002 pentru producerea si comercializarea sistemelor de conducte din materiale plastice.

In prezent, Pipelife Romania are 70 de angajati si cinci magazine-depozit, care deservesc principalele zone ale tarii: Bucuresti, Cluj, Brasov, Craiova, Constanta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO