Companii

Povestea româncei de 37 de ani care are pe mână expansiunea unui grup turc de modă cu peste 400 de magazine în 40 de ţări

Teodora Burz, country manager al Orka Holding în România şi international marketing & expansion manager în cadrul grupului turc: „În doi ani cred că cu greu vei mai găsi un spaţiu bun în centrul istoric al Bucureştiului. Mulţi retaileri sunt reticenţi acum în a merge într-un spaţiu stradal pentru că investiţia iniţială este mare. În mall însă, odată cu deschiderea, pe lângă chirie ai şi alte costuri de operare, costuri pe care în stradal nu le ai.“

Teodora Burz, country manager al Orka Holding în România şi international marketing & expansion manager în cadrul grupului turc: „În doi ani cred că cu greu vei mai găsi un spaţiu bun în centrul istoric al Bucureştiului. Mulţi retaileri sunt reticenţi acum în a merge într-un spaţiu stradal pentru că investiţia iniţială este mare. În mall însă, odată cu deschiderea, pe lângă chirie ai şi alte costuri de operare, costuri pe care în stradal nu le ai.“

Autor: Cristina Roşca

08.02.2014, 11:08 4883

Teodora Burz are 37 de ani, iar ultimii opt i-a petrecând făcând naveta între România şi Italia, China şi Turcia, pieţe unde a lucrat pentru branduri de modă străine.

În toamna anului trecut ea a preluat funcţia de director de marketing şi expansiune al Orka Holding, un grup din Turcia, prezent şi pe piaţa locală, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi des­chi­se pe aproape 40 de pieţe de la nivel inter­na­ţional.

„În prezent fac naveta între Bucureşti şi Istan­bul, doar de la începutul anului am avut zece zboruri. Mă trezesc în fiecare zi la cinci şi jumătate dimineaţa. Încerc în timpul săptămânii să mă ocup de business, iar weeken­dul să îl petrec în România cu familia“, spune ea.

Orka Holding este o companie fondată în 1986 de doi oameni de afaceri din Turcia, specializată în producţia şi retailul de haine pentru bărbaţi. Ulterior, în acţionariatul companiei a intrat fondul de investiţii din Bahrein, Investcorp. Orka Holding deţine în portofoliu trei branduri de modă pentru bărbaţi, respectiv Tween şi Damat care se adresează segmentului mediu plus şi D’S Damat, pentru persoanele cu venituri medii. Un costum Damat-Tween costă circa 450 de euro, în timp ce unul D’S Damat costă 180 de euro. Produsele sunt realizate în totalitate în Turcia unde compania are atât fabrici proprii, cât şi subcontractori.

Grupul turc este prezent şi pe piaţa din Ro­mânia cu şapte magazine, iar pentru acest an sunt prevăzute alte trei deschideri, dintre care un magazin într-un spaţiu stradal din Capitală.

 

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.02.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO