Companii

Praktiker a raportat vanzari de 53,4 mil. euro in T1

24.04.2008, 19:40 5

Reteaua de magazine Praktiker, cel mai mare jucator din retailul local de bricolaj, a inregistrat in primul trimestru vanzari de 53,4 mil. euro, in crestere cu 21,5% fata de perioada similara a anului trecut, potrivit informatiilor publicate in raportul financiar al grupului german.
Romania a fost una dintre cele mai dinamice piete pentru companie, ca ritm de crestere al afacerilor in primele trei luni ale anului, alaturi de Bulgaria si Polonia.
Pe piata locala, reteaua numara la finele primului trimestru 20 de unitati, fata de 16 la sfarsitul primelor trei luni ale anului trecut.
Retailerul vrea sa ajunga la 30 de unitati in Romania in urmatorii doi ani, pentru 2008 avand planificate deschideri in orasele Deva, Iasi (al doilea magazin), Pitesti, Sibiu si Piatra-Neamt. Investitia medie intr-un magazin este de 8-10 mil. euro.
Grupul Praktiker a pus piata romaneasca in centrul expansiunii la nivel international, unde activeaza in 8 tari.
Aceeasi strategie de dezvoltare in afara Germaniei a fost adoptata si anul trecut, cand Praktiker Romania si-a majorat vanzarile cu circa 63% fata de 2006, ajungand la 251,4 milioane de euro.
Cresterea a venit pe fondul expansiunii retelei locale cu 4 unitati, ajungand la 20 de magazine operationale. In termeni like-for-like - excluzand contributia noilor unitati deschise si a suprafetelor adaugate magazinelor existente - subsidiara locala a grupului german a avut anul trecut vanzari cu 21,5% mai mari fata de anul precedent.
In ultimii doi ani, competitia in retailul local de bricolaj s-a intensificat odata cu intrarea in Romania a unor jucatori puternici de talie internationala, Hornbach, bauMax si Mr. Bricolage. Pe piata mai activeaza doua retele mari de bricolaj dezvoltate de antreprenori romani, Dedeman si Ambient, dar si Bricostore, al doilea mare retailer de profil, dupa valoarea vanzarilor.
Praktiker este primul retailer de pe piata materialelor de constructii si bricolaj care a raportat valoarea vanzarilor in primul trimestru al anului.
La nivel de grup, vanzarile Praktiker au scazut in primul trimestru al acestui an cu 1,4% fata de perioada similara din 2007, pana la 865 de milioane de euro.
In ceea ce priveste profitul EBITA, grupul german a raportat o pierdere totala de 20,8 milioane de euro in T1, fata de pierderi de 19,9 milioane de euro in primele trei luni din 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO