Companii

Primii trei dealeri aduc cel putin 30% din vanzarile marcii pe care o reprezinta

29.11.2007, 16:06 54

Vanzarile unei anumite marci pe piata locala pot fi influentate de pret, de ofertele in derulare si timpul de livrare, dar principalul factor ramane reteaua de dealeri.
Aproape la fiecare marca de import, jumatate din volumul autovehiculelor comercializate pe piata locala ale marcii respective reprezinta vanzarile primilor trei dealeri.
Spre exemplu, in cazul Peugeot, primele trei retele de dealeri (care detin 15 puncte de vanzare, dintr-un total de 45 la nivel national) detin aproape 53% din vanzari. In cazul Ford, situatia este mai echilibrata. Dealerul cu cele mai mari vanzari, Romcar Motors, detine doua puncte de vanzare, spre deosebire de cazul lui Peugeot, unde Eurial Invest are noua, in timp ce urmatorii doi clasati au cate trei.
In cazul Skoda, primii trei dealeri detin fiecare cate un singur punct de vanzare, asadar, procentul aferent este de numai 29,1%, in conditiile in care intreaga retea detine 28 de dealeri. La fel ca si in cazul Ford cu Romcar Motors (dealer desprins din importatorul Romcar) si Peugeot cu Eurial Invest (fostul importator), dealerul cu cele mai mari vanzari este Porshe Bucuresti Aviatiei, parte a Porsche Inter Auto, reteaua de dealeri desprinsa din Porsche Romania, importatorul marcilor grupului VW-Audi pe piata locala.
Trust Motors, importatorul Peugeot pe piata locala, are in Romania o retea formata din 22 de unitati de tip Blue Box (care include showroom, service si depozit de piese de schimb) si 23 de unitati de prezentare de concept urban. In 2008 reteaua urmeaza sa se extinda cu sase unitati de retail Blue Box.
Vanzarile Peugeot in primele zece luni ale anului s-au apreciat cu 31,2%, atingand nivelul de 14.375 de unitati, valoare aferenta unei cote de piata de 4,8 procente.
Dintre acestea, 11.817 au reprezentat autoturismele, potrivit statisticilor APIA, in crestere cu 35,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut - sub ritmul pietei de import de 51,8%, dar peste cel al vanzarilor de autoturisme, de 23%.
Din totalul volumului de autovehicule Peugeot comercializate in primele 10 luni, 5.666 de unitati sau 40% au fost comercializate prin intermediul retelei dealerului Eurial Invest. Evolutia vanzarilor inregistrate de Eurial Invest in primele zece luni ale anului a fost de 14 procente, aproape jumatate din ritmul de crestere al vanzarilor marcii.
Urmatoarele trei locuri in clasamentul dealerilor Peugeot cu cele mai ridicate vanzari sunt ocupate de catre firme din afara Capitalei.
Sinmode Craiova a comercializat in acelasi interval 984 de unitati, in usoara crestere fata de anul trecut, volum care reprezinta aproape 7%, fiind urmat de reprezentantele din Iasi si Timisoara, care detin vanzari similare.
Vanzarile Peugeot, atat de autoturisme cat si de utilitare, estimate pentru anul in curs, sunt de peste 14.500 de unitati, in timp ce pentru 2008 acestea se vor aprecia la 16.000 de unitati.
Cifra de afaceri a Trust Motors, estimata de catre reprezentantii companiei, va fi de aproximativ 225 de milioane de euro, in crestere cu 37,4% in raport cu nivelul anului trecut, in timp ce Eurial Invest, principalul dealer al Peugeot de pe piata locala, va inregistra in 2007 o cifra de afaceri de peste 120 de milioane de euro in acest an.
Cel mai mare complex Peugeot a fost deschis in acest an in Timisoara, avand o suprafata totala de 17.000 de metri patrati, investitia fiind evaluata la 4,5 mil. euro.
Vanzarile Ford au evoluat in primele zece luni ale anului cu peste 62% in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, atingand vanzari de 16.900 de unitati, dintre care 13.190 de unitati au reprezentat autoturismele.
Spre deosebire de Peugeot, in cazul Ford nu a existat o retea de dealeri precum Eurial Invest, ci dealeri separati.
Dealerul cu cele mai ridicate vanzari in primele zece luni ale anului a fost Romcar Motors, cu 2.372 de unitati, valoare aferenta unei cote de 14% din volumul total, urmat de un alt dealer din Capitala, BDT, care a inregistrat vanzari de 2.285 de unitati, in timp ce pe locul trei, cu o cota de 7,7% din vanzarile Ford pe piata locala, s-a pozitionat Proleasing Motors, dealerul Ford din Ploiesti, judetul Prahova.
In primele zece luni ale anului reteaua Ford s-a extins cu sapte noi dealeri, care dispun atat de un showroom, cat si de un service auto, iar in unele cazuri si de tinichigerie si vopsitorie. Pe langa acestea, s-au mai deschis doi distribuitori in Caransebes si Focsani, precum si cinci ateliere de service in Tg. Jiu, Bacau, Bucuresti, Slobozia si Focsani.
In 2008 in programul de extindere a retelei Ford sunt incluse patru noi concesiuni, in Alexandria, Buzau si Bucuresti, toate incluzand atat showroom de prezentare, cat si service auto si instalatie de vopsitorie.
"Pana la finele lui 2008 se vor mai deschide noi locatii in toate resedintele de judet in care Ford nu este prezent, in timp ce in orasele de peste 150.000 de locuitori va fi deschis un al doilea complex", a declarat Laura Andreescu, director de marketing al Romcar, reprezentantul Ford pe piata locala.
Skoda a redevenit cel mai bine vandut brand al importatorului in primele zece luni, inregistrand vanzari de 21.211 unitati, in crestere cu 26,6% in comparatie cu acelasi interval al anului trecut, crestere care se situeaza sub ritmul de expansiune al pietei de import de peste 52%, dar comparabil cu cel de aproximativ 24 de procente inregistrat de piata totala de autovehicule in primele noua luni ale anului. La nivelul lunii octombrie vanzarile Skoda s-au apreciat la 2.277 de unitati, in crestere cu 60,5% fata de luna precedenta si cu 26,1% mai mult in comparatie cu acelasi interval din anul precedent. In luna iulie a acestui an Skoda s-a extins si pe piata utilitarelor de sub 3,5 tone, lansand modelul Praktik, realizat pe platforma comuna cu monovolumul Roomster. Cel mai bine vandut model Skoda atat in luna octombrie, cat si in primele zece luni, a fost Octavia II cu 859, respectiv 6.733 de unitati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO