Caroli Foods Group, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa mezelurilor, a terminat primul semestru cu un profit net de 8,8 milioane de lei, în creştere cu 122% faţă de perioada similară a anului trecut.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, cifra de afaceri a producătorului a ajuns la 229 milioane de lei, în creştere cu 34% faţă de prima jumătate a anului trecut. Anul trecut, compania a raportat o cifră de afaceri totală de circa 400 milioane de lei.
„Suntem încrezători că vom continua anul 2016 cel puţin la fel de bine pe cât l-am început“, a declarat Roxana Manolescu, CFO al Caroli Foods Group, companie care deţine o fabrică în Piteşti.
Caroli Foods este deţinut de familia libaneză El Solh (51%) şi grupul Campofrio (49%). Compania are în portofoliu brandurile Caroli, Campofrio, Maestro şi Sissi.