"Cea mai mare capacitate de depozitare, de circa 55.000 tone, o avem în Ialomiţa, dar şi în Călăraşi putem depozita până la 40.000 de tone", a declarat Martin Schuldt, directorul general al Cargill România, în prima sa ieşire publică în cei cinci ani de când este prezent la nivel local.
De altfel, Cargill nu a comunicat în ultimii ani date despre afacerile deţinute la nivel local, un model similar fiind urmat şi de competitorii de la Alfred Toepfer şi Glencore, companii cu afaceri cumulate de un miliard de euro în 2008, dar care nu au ieşit public să comenteze pe marginea rezultatelor obţinute.
Cargill acoperă patru segmente importante depozitarea cerealelor, comerţul acestora, producţia de ulei şi producţia de nutriţie animală. Cea mai importantă divizie, cu o pondere de circa 80% din cifra de afaceri, potrivit Registrului Comerţului, este Cargill Agricultura, filială prin intermediul căreia compania comercializează volumele cumpărate de la fermierii locali. "Depindem de fermieri. Dacă fermierii nu produc, noi nu avem ce vinde. De aceea este în avantajul nostru ca fermierii să crească productivitatea. România este o sursă importantă pentru comerţul cu cereale. Practic, noi ducem surplusul de cereale către pieţele deficitare", spune Schuldt.
Cereale româneşti în Vietnam şi Filipine
Cargill achiziţionează produsele agricole în proporţie de 90% direct de la fermierii români, care deţin între 10 şi 50.000 de hectare şi vinde mai apoi către clienţi locali sau internaţionali.
"Ţările în care exportăm grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă sunt Spania, Italia sau Grecia. De asemenea, furnizăm cereale în Orientul Mijlociu, iar de anul acesta a trebuit să suplinim necesarul în Vietnam şi Filipine din cauza crizei din Rusia".
Grupul se numără printre cei mai mari beneficiari ai capacităţilor de depozitare locale, alături de alţi traderi im portanţi ca Alfred C. Toepfer, Glencore, Agricover sau producători ca Bunge.
România are în prezent o capacitate totală autorizată de depozitare de peste 16,3 milioane de tone, din care peste 7,6 milioane de tone în silozuri şi 8,7 milioane de tone în magazii, potrivit datelor furnizate ZF de către Ministerul Agriculturii. Înainte de 1989 capacitatea de depozitare pentru produsele agricole, inclusiv cereale, era de circa 10 milioane de tone. "Operatorii sunt împărţiti în patru categorii: fie sunt producători agricoli, care deţin suprafeţe arabile, cultivă terenul şi depozitează recolta în propriile spaţii de depozitare, fie sunt cei care folosesc spaţiile de depozitare pentru propria recoltă, dar prestează acest serviciu şi altor deţinători de cereale care nu au astfel de spaţii. Mai este categoria operato rilor care achiziţionează cerealele în vederea procesării acestora, cum este sectorul de morărit şi cel al companiilor care fac comerţ cu cereale", afirmă Tatiana Preda, director general adjunct al Direcţiei Generale de Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii.
Pe lângă capacitatea pentru cerealele achiziţionate, Cargill pune la dispoziţia autorităţilor o anumită capacitate pentru rezerva de stat şi pentru stocurile de intervenţie europene. Compania nu face însă publice date referitoare la aceste volume, având clauze de confidenţialitate impuse de stat. România are un stoc de intervenţie de circa 500.000-600.000 de tone numai la grâu, rezervă care se împrospătează o dată la doi ani şi care se foloseşte doar în situaţii de criză, moment în care produsele sunt distribuite direct către sectorul de panificaţie, potrivit producătorilor. La porumb, Ungaria deţine 1,2 milioane de tone ca rezervă europeană.
Productivitate scăzută
Conducerea Cargill spune că în prezent producem cu cel puţin 25% mai puţin decât potenţialul avut, principalele cauze fiind fărâmiţarea terenurilor, lipsa asocierii între producători, dar şi cea a tehnologiei performante.
"Fermierii nu trebuie să mai creadă că metoda folosită în ultimii 20 de ani de a face agricultură este cea corectă, ci trebuie să o îmbunătăţească. Statul, pe lângă subvenţii, trebuie să îi înveţe ce îngrăşăminte să folosească, când şi unde trebuie să cultive pentru a obţine o productivitate mare", este de părere Schuldt, care pune şi problema relaţiei nu foarte strânse dintre fermieri şi bănci. Cu toate acestea, Schuldt este optimist "în patru-cinci ani situaţia va fi diferită". Mai mult de atât, şi constrângerea agricultorilor de a vinde imediat după recoltare din lipsa capacităţilor de depozitare este o problemă în sensul că fermierii nu pot stabili de cele mai multe ori ori un preţ convenabil.
Se aşteaptă la afaceri în creştere
Compania, care a investit peste 15 mil. de dolari în ultimii trei ani în România, recunoaşte că preţurile mari practicate la cereale anul acesta, aproximativ 200 euro/ tona de grâu sau de porumb, dar şi volumele mai mari faţă de anul trecut vor conduce la creşterea cifrei de afaceri din acest an, dar nu înaintează nicio estimare în acest sens.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
