Executivul român Alexandru Popescu (43 de ani) a preluat funcţia de director general al Philips pentru România şi ţările din Europa de Sud-Est, în total 11 pieţe, înlocuindu-l pe olandezul Robin van Rozen, potrivit surselor ZF. El se va ocupa de activitatea de import şi distribuţie a olandezilor, nu şi de cea de producţie.
Alexandru Popescu este, potrivit datelor ZF, al doilea executiv român al Philips în România, după Ilona Ceauşoiu, care a plecat din companie în 2011.
Oficialii companiei au confirmat numirea lui Alexandru Popescu în funcţia de director general al Philips pentru România şi ţările din Europa de Sud-Est.
După 2011 la conducerea operaţiunilor locale de circa 500 de milioane de lei în 2014 s-au aflat doi expaţi. Ultimul este olandezul Robin van Rozen, care timp de aproape trei ani a condus din poziţia de country manager operaţiunile de import şi distribuţie ale Philips în România şi care a preluat de la începutul acestui an funcţia de managing director pentru Marea Britanie şi Irlanda a diviziei de electroIT (consumer division) a Philips.