Retail&Agrobusiness

România a încasat 3,6 miliarde de euro de la UE în 2017, cei mai mulţi bani fiind pentru agricultură

România a încasat 3,6 miliarde de euro de la UE în...

Autor: Dan Straut, Mediafax

24.01.2018, 13:27 518

Potrivit MFE, 1,09 miliarde de euro este suma primită de la Comisia Europeană (CE) cu titlul de rambursare pentru programele operaţionale gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) şi finanţate din fonduri europene structurale şi de investiţii (cu excepţia programelor de cooperare teritorială europeană), ceea ce reprezintă 4,83%.

În acelaţi timp, 2,5 miliarde de euro este suma totală primită de la CE pentru aceleaşi programe, incluzând sumele rambursate si prefinanţările, echivalent a 11,07%. Peste 1,37 miliarde de euro (6,09%) însumează plăţile către beneficiari, din care 1,23 miliarde de euro au fost deja solicitaţi CE prin cereri de plată.

„La sfarşitul anului 2017, sumele erau foarte apropiate celor de mai sus, singura diferenţă fiind legată de plăţile către beneficiari, unde procentul a fost de 6,03%, respectiv 1,36 miliarde de euro”, precizează sursa citată.

Informaţiile la zi au fost publicate pe site-ul www.fonduri-ue.ro la secţiunea Absorbţie - Stadiul Absorbţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO