• Leu / EUR4.7789
  • Leu / GBP5.7446
  • Leu / USD4.4241
Retail&Agrobusiness

Studiu: Vânzările de Black Friday vor sparge în 2019 graniţa de 300 mil. euro. Cât de reale sunt reducerile de preţuri?

Studiu: Vânzările de Black Friday vor sparge în 2019 graniţa de 300 mil. euro. Cât de reale sunt reducerile de preţuri?

Autor: Dragoş Dinu

01.11.2019, 13:22 577

Comerţul românesc va înregistra în 2019 cel mai spectaculos Black Friday din istorie, cu încasări care vor sparge graniţa de 300 mil. euro la nivelul lunii noiembrie şi 10 milioane de produse vândute în numai câteva zile. Potrivit estimărilor, ediţia din acest an va aduce un plus de cel puţin 50 mil. euro la încasări pentru retaileri, în condiţiile în care campania de „Black Frida” a ajuns la un nivel de maturitate, arată o analiză Frames, realizată pe baza estimărilor din piaţă.

„Black Friday 2019 va fi, fără îndoială, cel mai profesionist eveniment de shopping organizat vreodată în România’’, estimează analiştii.

Cea de-a 9 ediţie a Black Friday a debutat deja la unele magazine, însă punctul culminant va fi pe 15 noiembrie, ziua în care toţi marii jucători din piaţă, de la IT&C la fashion, home&deco, food, beauty, servicii au anunţat campanii speciale în care reducerile de preţuri vor merge până la 80-90%.

„De la gestiunea stocurilor la pricing, extinderea opţiunilor de plată (rate fără dobândă, leasing etc.) şi campaniile de promovare mult mai bine targetate, 2019 va consemna un plus semnificativ la capitolul oferte şi servicii de suport. Business-ul de Black Friday 2019 vine, pe de altă parte, într-un moment cum nu se poate mai bun şi în privinţa cererii, creşterile de salarii şi modificarea obiceiurilor de consum generând un plus semnificativ şi în acest segment’’, arată analiza Frames.

În 2018, Black Friday a adunat, în numai câteva zile, vânzări de 250 de milioane de euro, cu eMAG, Altex & Mediagalaxy, Flanco şi FashionDays în prim-plan.

Unul dintre liderii pieţei care şi-a declarat oficial rezultatele de Black Friday, eMAG, a înregistrat vânzari cu 28% mai mari decât în 2017, acestea ajungând la nivelul de 460 mil. lei. Platforma de e-commerce a adunat, în numai o zi, 9.5 milioane de vizite şi a atras peste 55.000 de clienţi noi.

Flanco estima, zilele trecute, că 2019 va aduce cel mai mare Black Friday din istoria companiei, cu reduceri la peste 750.000 de produse în online şi în 155 de magazine din 114 oraşe.

Când vine vorba de preţuri, dacă sunt mai bune sau nu de Black Friday, studiul arată că nu există un răspuns general valabil. „În economia românească, la fel ca şi în alte ţări, există companii care practică reduceri reale şi altele care încearcă să îşi păcălească clienţii”, arată Frames.

Investigaţiile Consiliului Concurenţei, din ultimii ani, au arătat că în medie pentru 30% din produsele monitorizare, preţul tăiat a fost mai mare chiar decât preţul maxim practicat în ultimele 30 de zile, semn care indică o creştere/menţinere artificială a preţului de referinţă de Black Friday. Privind dintr-un alt unghi, 70% dintre preţuri au fost mai bune decât în alte momente ale anului.

,,Dincolo de datoria autorităţilor de a monitoriza şi sancţiona practicile abusive, clienţii sunt cei care trebuie să fie vigilenţi atunci când achiziţionează produse şi servicii de Black Friday. Urmărirea preţurilor pe o perioadă de timp, comparaţia ofertelor diferitelor magazine, sunt elemente care pot determina un avantaj în achiziţie’’, spun experţii.

Potrivit analizei Frames, în zona de online sunt de evitat site-urile obscure, care oferă preţuri spectaculoase.

,,Sunt din păcate, în continuare, foarte multe site-uri capcană, oferte false şi preţuri cu multe asterix-uri. Te poţi trezi că achiziţionezi un televizor de la un site no-name şi vei plăti, de exemplu, pentru un produs care a stat aprins non-stop într-un magazin sau cu unul cu alte specificaţii tehnice decât cele declarate. Nu cumpăraţi produse care nu au trecute detaliile complete, care nu deţin certificate de garanţie şi nu precizează costurile de livrare’’.

Ofertele capcană pot fi regăsite şi în magazine. ,,În unele cazuri, magazinele trec cu litere mari caracteristici pe care produsul nu le are. Unii comercianţi «uită » să prezinte fişa tehnică a produsului la achiziţie, mizând pe faptul ca mulţi clienţi intră în “febra” cumpărăturilor şi omit să se informeze. O altă stratagemă estea cea de reambalare a produselor folosite în magazine pentru prezentare şi vânzarea acestora ca produse noi. Este esenţial de verificat, astfel, dacă un televizor are sigiliul original aplicat pe cutie, înainte de desfacere, element esenţial pentru aproape toate produsele achiziţionate din zona de IT&C.’’, afirmă analiştii.

Indiferent de canalul de achiziţie, online sau offline, este esenţială verificarea produselor şi în alte magazine. ,,De regulă, preţul ridicol de mic ascunde capcane. Pot fi produse folosite şi resigilate, care au o durată mai mică de utilizare, sau unele care au defecte de fabricaţie. Prin verificarea suplimentară, clienţii pot afla, de exemplu, dacă au în faţă un gadget dintr-o generatie mai veche, vândut la un pret mai mare sau dacă există un preţ mai bun la un alt retailer’’, arată analiza.

 
 
 
CUM VEDEȚI ZIARUL FINANCIAR PESTE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7789
Diferență: -0,023
Ieri: 4.7800
Azi: 4.4241
Diferență: 0,2493
Ieri: 4.4131
Azi: 5.7446
Diferență: -0,113
Ieri: 5.7511
Azi: 4.4982
Diferență: -0,0089
Ieri: 4.4986