Companii

ANALIZĂ ZF. Salarii care ajung la 6.600 de lei brut, la vedere, pe panouri uriaşe: companiile au început să fie transparente în goana după „gulere albastre“

Exerciţiu de transparentizare: cum pun companiile la vedere salariile fie prin panouri publicitare stradale, fie prin intermediul reţelelor de socializare.

Exerciţiu de transparentizare: cum pun companiile la vedere salariile fie prin panouri publicitare stradale, fie prin intermediul reţelelor de socializare.

Autor: Mădălina Dediu Panaete

08.05.2024, 00:07 2024

♦ „Oferim un pachet salarial motivant“ este sintagma care ar putea dispărea în următorii ani din anunţurile de angajare, mai ales că Uniunea Europeană a stabilit ca până la jumătatea anului 2026 toate salariile să fie la vedere.

„Magazinul Hornbach Militari angajează consilieri vânzări. Salariul începând cu 3.100 de lei pe lună, prime anuale cu valoare fixă, tichete de masă de până la 577,5 lei pe lună. Bani de transport 160 de lei/lună“. Acesta este textul care tronează pe un panou publicitar în Capitală şi unul dintre semnalele că regulile din zona de recrutare se schimbă treptat. Practic, din iunie 2026 companiile din Uniunea Europeană trebuie să se alinieze unui nou set de reguli  iar angajatorii trebuie să asigure inclusiv transparenţa salarială atât înainte, cât şi după angajare. 

Astfel, secretul salarial va fi interzis, căci nu ar trebui să existe clauze contractuale care să împiedice angajaţii să îşi divulge remuneraţia sau să solicite informaţii despre aceeaşi categorie sau alte categorii de remunerare a lucrătorilor.

„Venitul mediu brut lunar de 6.480 de lei, care include salariul brut, tichete de masă, bonusuri şi sporuri“, este anunţul Lidl de pe magazinul din Câmpina (judeţul Prahova). Practic, goana după angajaţi nu este doar în Capitală, ci şi în oraşe din provincie unde necesarul de angajaţi blue collar este din ce în ce mai mare. La celălalt capăt al ţării, Taparo, unul dintre cei mai mari producători de mobilier, caută operatori tapiţare şi oferă până la 6.600 de lei brut, conform unui anunţ postat pe pagina de Facebook a companiei. Mai mult, fabrica de porţelan Apulum a postat în anunţul de angajare şi un calcul al veniturilor care sunt primite de către un operator de producţie pe 3 schimburi. „Salariu de încadrare- 3500 lei. Program de lucru – pe 3 schimburi, ceea ce presupune circa 64 ore de noapte şi circa 56 ore suplimentare şi ore weekend. Venit brut cca. 5200 lei,. Venit net circa 2.950 lei. Tichete de masă 630 lei (pentru 21 zile). Total venit realizat net 3.580 lei. La această sumă se adaugă: decontarea transportului (între 100-450 lei), prime de vacanţă/zile de naştere/sărbători/analize medicale gratuite/decontarea cheltuielilor medicale, alte beneficii în valoare totală de cca. 150 lei/ persoană/lună“, se arată în postarea de pe Facebook a producătorului din Alba.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO