Retail&Agrobusiness

TVA la materiile prime agricole este de 9% începând de săptămâna aceasta

TVA la materiile prime agricole este de 9% începând de săptămâna aceasta

Autor: Roana Rotaru

06.08.2016, 11:32 1539

TVA pentru seminţe, îngrăşăminte, pesticide şi alte produse agricole destinate însămânţării sau plantării, precum şi pentru prestările de servicii agricole, a scăzut de la 20% la 9% de la 1 august. Pe lângă materiile prime agricole, cota redusa de TVA de 9% se aplică şi pentru următoarele tipuri de prestări servicii utilizate în sectorul agricol:

·         Fertilizat

·         Arat

·         Discuit sau grăpat

·         Pregătit pat germinativ cu combinator si modelat sol

·         Semănat sau plantat

·         Tăvălugit

·         Stropit, prăfuit - combatere boli si dăunători, erbicidat

·         Tratarea seminţelor utilizate la înfiinţarea culturilor agricole, cu produse de protecţie a plantelor

·         Recoltat sau dislocat culturi

·         Colectarea si balotarea materialului vegetal, prin presare in baloţi

·         Tocat resturi vegetale

·         Prăsit culturi

·         Executat sau deschis rigole in vederea modelarii solului la legume

·         Nivelatul terenului agricol, prin care se asigura o suprafaţă cat mai plana terenului de cultura, prin reducerea abaterilor de microrelief provocate de celelalte lucrări agricole

·         Plantatul în biloane la cartof si legume

·         Răritul si decoletarea la sfecla de zahar

·         Înşirat, balotat, păpuşit la tutun

·         Cosit

·         Greblat

·         Lucrări de însilozare şi depozitare a furajelor in ferme zootehnice

·         Scarificare, respectiv afânare adânca pe soluri compactate

·         Desfundat terenul la adâncimi mari, pentru a favoriza creşterea rădăcinilor

·         Săpat gropi pentru plantarea pomilor

·         Tocat coarde, crengi

·         Lucrări de colectare, sortare, condiţionare, etichetare la legume si fructe

·         Operaţiuni de montare a spatiilor protejate, respectiv sere si/sau solare

·         Curăţarea vegetaţiei nedorite si distrugerea muşuroaielor de pe păşuni si fâneţe

·         Supraînsămânţări pe pajişti, amenajare surse de apa pentru animale pe pajişti, parcelarea pajiştilor

·         Lucrări specifice de evacuare a dejecţiilor si de asigurarea furajelor in sau din fermele zootehnice

·         Dezinfecţia si deratizarea în fermele zootehnice

·         Tunsul oilor

·         Sortarea, marcarea si ambalarea ouălor

·         Curăţatul copitelor sau ongloanelor la animale

·         Decolmatat sau curăţat canale de irigaţii si/sau de desecare

 

Măsura de reducerea a TVA în sectorul agricol este o măsură adoptată de actualul Executiv cu scopul de a stimula efectuarea de servicii şi de a creşte productivitatea recoltelor, dar şi pentru a scoate de la "negru" anumite prestaţii din domeniul agricol.

 
AFACERI DE LA ZERO