Companii

Retailerul Profi: Deschidem şi modernizăm 250 de magazine în 2021, modernizarea presupune un volum mai mare de muncă decât o inaugurare. Compania a anunţat recent că merge din nou către modelul de discount la aproape un deceniu de la repoziţionarea pe segmentul de proximitate

Profi are aproape 1.500 de magazine în România cu care acoperă circa 670 de localităţi

Profi are aproape 1.500 de magazine în România cu care acoperă circa 670 de localităţi

Autor: Cristina Roşca

03.08.2021, 00:04 361

Lanţul de magazine Profi, ce deţine local o reţea de aproape 1.500 de magazine, a deschis 80 de unităţi noi în primele şase luni din an şi a închis alte opt. Ţinta este ca până la finalul anului să fie inaugurate şi modernizate în total 250 de unităţi. „Deschizând în ultima vreme câte aproximativ 200 de magazine (anual – n.red.), reţeaua noastră a ajuns să numere aproape 1.500 de unităţi şi se extinde în continuare, diversificându-şi formatele astfel încât să se plieze cât mai bine pe nevoile publicului căruia ne adresăm,” spune Pawel Musial, director general al Profi. Lanţul de magazine, controlat de fondul de investiţii Mid Europa Partners, a anunţat recent că se repoziţionează de pe segmentele de proximitate şi supermarket către cel de convenience cu componentă de discount, pariind astfel pe preţuri mici. Această repoziţionare vine la aproape un deceniu după ce retailerul a renunţat la modelul de discount pentru a deveni magazin de proximitate. „În prima jumătate a lui 2021 am deschis 80 de unităţi în întreaga ţară şi în cursul acestui an planificăm să deschidem şi să modernizam un total de 250 magazine”, afirmă Gaetan Pacton, director de expansiune al Profi. El adaugă însă că transformarea unităţilor conform noului concept de magazin presupune un volum mult mai mare de activitate decât deschiderile normale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO