Companii

Romgaz trece la acţiune în Marea Neagră şi va fora împreună cu ruşii de la Lukoil

Romgaz trece la acţiune în Marea Neagră şi va fora...

Autor: Radu Bostan

20.11.2013, 00:06 33
Romgaz Mediaş (SNG), cel mai mare producător local de gaze naturale, va fora anul viitor două sonde de explorare în cele două perimetre petrolifere din Marea Neagră, unde este partener, cu o cotă de 10%, alături de grupul rus Lukoil şi firma texană PanAtlantic.
 
 
„Am aprobat programul de dezvoltare împreună cu Lukoil şi PanAtlantic în cele două blocuri în care suntem parteneri. Avem planificat să săpăm minimum două sonde“, a declarat ieri Radu Gheorghe, director dezvoltare afaceri în Romgaz. El a arătat că etapa de achiziţie de date seismice pe aria de 2.000 kilometri pătraţi aferenţi celor două blocuri s-a încheiat.
 
Gheorghe nu a precizat costul lucrărilor de explorare, dar, potrivit surselor din piaţă, o zi de foraj la mare adâncime costă în jur de 500.000 de dolari. De altfel, acum doi ani, după ce au obţinut concesiunea asupra celor două perimetre la Marea Neagră, reprezentanţii Lukoil au arătat că investiţiile în faza de explorare ar putea ajunge la 200-300 milioane de dolari.
 
Lukoil a câştigat concesiunea asupra perimetrelor Rapsodia Est şi Trident în urma unei licitaţii organizate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) în 2010. În prezent, ruşii deţin 72% din concesiune, în timp ce firma texană PanAtlantic (fosta Vanco) deţine 18%, iar Romgaz are 10%.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO