Companii

Rulmenţi Bârlad, plus 22% la nouă luni

Autor: Theodor Istrate

27.10.2011, 00:04 235

Rulmenţi Bârlad, cea mai mare companie din judeţul Vaslui, a înregistrat o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit brut de 23,6 milioane de lei.

"Chiar dacă am realizat o cifră de afaceri mai mare faţă de 2010, ne-am încadrat într-o rată a profitabilităţii comparativă cu cea a anului trecut. Explicaţia este dată de investiţiile de peste şase milioane de dolari pe care le-am făcut în acest an, cu preponderenţă în îmbunătă­ţirea şi creşterea capacităţii de pro­ducţie. Totodată, am acordat o mare importanţă şi prezenţei societăţii la diverse târguri internaţionale de profil, pentru care am cheltuit peste un milion de dolari", a declarat directorul general al Rulmenţi Bârlad, Corneliu Pricope.

Potrivit sursei citate, compania şi-a propus şi pentru anul 2012 o creştere a cifrei de afaceri cu peste zece la sută faţă de acest an.

Rulmenţi Bârlad va investi 11 milioane de dolari, în următorii doi ani, în mijloace fixe şi tehnologii, fiind preconizată o creştere a producţiei cu 40-50 la sută. Rulmenţi Bârlad are 2.400 de angajaţi şi este o companie membră a holdingului turc Kombassan şi este al doilea producător de rulmenţi din ţară, peste 95% din producţie mergând la export, în special în ţările asiatice şi în SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO