Companii

RWE, implicata in privatizarea energiei?

22.11.2001, 00:00 16



Cea de-a treia companie din Europa in domeniul productiei si distributiei de energie, RWE (Germania), a semnat, marti, un memorandum de cooperare cu reprezentantii societatilor aflate in subordinea Ministerului Industriei si Resurselor, a declarat ministrul de resort, Dan Ioan Popescu.

Potrivit acestuia, memorandumul se refera la o colaborare cu concernul german in domeniul distributiei de energie electrica, distributiei de gaze naturale, extractia lignitului si reabilitarea unor centrale termoelectrice, detinute la ora actuala de Termoelectrica.

Totodata, ministrul a anuntat infiintarea unui Comitet de coordonare, format din reprezentanti ai ambelor parti si condus de catre prof. Wolfgang Strasburg - vicepresedinte RWE si Iulian Iancu, secretar de stat in MIR, reprezentand partea romana.

In domeniul distributiei de energie electrica, acesta este primul memorandum incheiat de catre MIR cu una dintre companiile care s-au aratat interesate de privatizarea acestui sector.

Pana acum, si-au exprimat interesul si alte concerne puternice din Europa, precum Siemens (Germania) si ABB (concern elvetiano- suedez).

Ministrul Popescu a mai spus ca va discuta aspecte legate de privatizarea sectorului de distributie a electricitatii cu ministrul german al energiei, la Berlin, si cu omologul sau suedez, in cursul saptamanii viitoare.

Societatea de distributie si furnizare a energiei electrice Electrica SA detine monopolul in acest sector, care va trebui privatizat integral pana in 2004.

Dan Ioan Popescu a anuntat ca primele doua sucursale din totalul celor opt, detinute de catre Electrica, Banatul si Dobrogea, vor fi privatizate pana la finele lui 2002.

Procesul de privatizare a celor doua sucursale ale Electrica va incepe in luna decembrie a acestui an, acestea urmand a fi transformate in filiale cu proprie personalitate juridica, conform raportului intocmit de catre SNP Paribas, consultantul societatii Electrica.

"Privatizarea distributiei de electricitate este un proces complex, care necesita modificari legislative, cat si pregatirea populatiei", a spus Popescu adaugand ca privatizarea distributiei trebuie sa tina seama de privatizarea productiei de energie electrica.

Acesta a subliniat ca nu vrea o privatizare a distributiei electricitatii "care sa se rasfranga negativ asupra consumatorilor".

Sucursalele Banatul si Dobrogea au realizat in primele opt luni ale anului 20% din cifra de afaceri a societatii Electrica, in valoare de peste un miliard de euro. Electrica are peste 8,5 mil. de clienti, livrand energie electrica pentru consumatorii captivi si pentrui cei eligibili pe o piata a energiei, libera in proportie de 15%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO