• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8254
  • Leu / USD4.6322
Companii

Sanatatea sub zodia Beuran

Sanatatea sub zodia Beuran
03.07.2003, 00:00 14


Impins intr-o aventura



Presedintele Ion Iliescu a sustinut recent, intr-o emisiune a postului public de televiziune, ca nu a sugerat numirea vreunuia dintre noii ministrii la restructurarea Guvernului, nici chiar a medicului sau, Mircea Beuran, in functia de ministru al Sanatatii.



Intrebat daca a avut oameni pe care i-a sustinut la restructurarea Executivului, seful statului a raspuns: "Nu asta e stilul meu de a discuta cu prim-ministrii si puteti sa faceti un sondaj la toti prim-ministrii cu care am lucrat de-a lungul vremii: Petre Roman, Stolojan, Vacaroiu, Adrian Nastase. Eu nu le-am facut sugestii privind formarea echipei. Formarea echipei este atributul primului-ministru".



Presedintele a spus ca speculatiile legate de "oamenii lui Iliescu" reprezinta "barfa zilei".



Intrebat daca nici numirea actualui ministru al Sanatatii, Mircea Beuran, medicul sau personal si fost consilier de stat pentru sanatate la Presedintie, nu a sugerat-o, seful statului a declarat: "Nu eu i-am sugerat dlui Nastase sa-l puna pe dl Beuran. Chiar am avut o retinere si eu si dl Beuran daca e cazul sa se bage acum, in aceasta perioada dificila pentru sanatate. A insistat dl Nastase, i-am recomandat sa discute direct cu dl Beuran, sa-l convinga. N-am intervenit in nici un fel nici ca sa-l incurajez, nicicum sa-l propun, n-a fost ideea mea, n-a fost sugestia mea".



Iliescu a subliniat ca nu a fost ideea sa sa-l impinga pe Mircea Beuran intr-o "asemenea aventura", dar a precizat ca are toata increderea in el, deoarece actualul ministru al Sanatatii este "un medic de tinuta, cadru universitar, un om constincios, consacrat, dedicat domeniului, meseriei, care a acumulat si experienta administrativa ca secretar de stat pana in 1996".





Cardul, reteta ministrului



Cu sau fara ajutorul presedintelui, noul ministru a constatat ceea ce stia toata lumea: multe deficiente in sanatate pleaca de la modul de control al sistemului financiar, de aceea ar fi necesara extinderea retelei informatice si introducerea unui card medical, astfel incat circuitul bolnav-medicament-ban sa poata fi usor controlat.



"tinand cont de momentul in care se gaseste sistemul sanitar, misiunea mea de ministru nu este usoara", a spus ministrul. El a aratat ca, in urmatoarele doua luni, vor fi identificate si analizate "acele lucruri rele care au condus la caderea sistemului", cautand si modalitati de a le corecta, actionand pe trei paliere.



"Unul se leaga de relatia medic-pacient (urmarind medicamentele, asistenta primara, in ambulatoriu si in spital), al doilea va fi cel al finantelor, iar un al treilea palier este cel legislativ, orientat spre armonizarea legislatiei medicale din Romania cu legislatia Europeana", a explicat Beuran.



Eficientizarea relatiei Ministerul Sanatatii-Colegiul Medicilor-Colegiul Farmacistilor si a relatiei dintre casele de asigurari si directiile de sanatate publica este una dintre prioritatile lui Beuran.



"Trecerea de la modelul traditional al asistentei medicale la modelul asigurarilor sociale de sanatate s-a succedat, inevitabil, prin mai multe etape de restructurare financiara, organizatorica si functionala. Colaborarea a fost si este inevitabila si este o conditie sine-qua-non pentru parteneri in sistem: furnizori de servicii medicale si case de asigurari sociale de sanatate", a declarat ministrul Sanatatii.





Coercitie bine intentionata



Noul ministru a mai sustinut necesitatea depistarii grupurilor sociale care intampina difficultati in accesul la serviciile medicale si a includerii acestora in categoria persoanelor beneficiare de servicii medicale. Ministrul a facut referire, in acest sens, la familiile foarte sarace sau cu multi copii, somerii, locuitorii saraci din zonele rurale izolate, persoanele fara loc de munca si lipsite de venit constant si cele fara locuinta.



Un alt obiectiv al ministrului este structurarea sistemului de control institutional si financiar. "Trebuie sa identificam acele masuri coercitive, atat pentru furnizorii individuali, cat si pentru unitatile sanitare aflate in contract cu casele de asigurari pentru sanctionarea abuzurilor constatate in derularea contractelor", a spus Beuran, subliniind si necesitatea intaririi controlului financiar-preventiv.


 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.6322
Diferență: -0,8625
Ieri: 4.6725
Azi: 5.8254
Diferență: -0,1217
Ieri: 5.8325
Azi: 4.7915
Diferență: -0,2768
Ieri: 4.8048