Companii

Sanex mizeaza pe un profit net dublu si are o noua conducere

15.10.2004, 00:00 97

Producatorul de placi ceramice Sanex Cluj Napoca si-a revizuit bugetul pentru acest an, mizand pe un profit net in valoare de 223,9 mld. lei (5,3 mil. euro, calculat la un curs mediu de 42.000 lei/euro pentru 2004), valoarea dubla fata de anul anterior. Dupa ce austriecii de la Lasselsberger au preluat pe rand Sanex, Mondial Lugoj si Cesarom Bucuresti, in perioada urmatoare vor avea loc schimbari la nivelul conducerii acestor companii.
"Vanzarile de placi ceramice pana in prezent au depasit atat volumul, cat si valoarea celor de anul trecut", a comentat pentru Ziarul Financiar Stefan Bucataru, directorul general al Sanex Cluj.
Grupul austriac a cumparat in primavara acestui an vehiculul de investitii Goodison Holdings, care detinea 67,64% din actiunile Sanex, in cadrul unei tranzactii in valoare de circa 15 milioane dolari.
A urmat apoi o tranzactie regionala intre Lasselsberger si Villeroy & Boch, o afacere de familie, prin care austriecii au preluat trei fabrici din Italia, Ungaria si Romania (Mondial Lugoj), pretul tranzactiei nefiind facut public.
Recent, Lasselsberger a reusit sa preia indirect controlul Cesarom, in urma majorarii participatiei in cadrul companiei ungare Zalakeramia, care detine producatorul de placi si obiecte sanitare din Bucuresti.
Achizitiile celor trei producatori majori de pe piata locala, estimata la vanzari anuale de 110 - 115 mil. euro, au marcat intrarea in forta a Lasselsberger.
Ca urmare, acum se produc primele schimbari in conducerea Sanex cu efect si asupra celorlalte achizitii de pe piata locala.
Stefan Bucataru, 41 de ani, director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Sanex SA, va parasi cele doua functii, urmand sa ocupe o pozitie in managementul grupului Lasselsberger, unde va avea responsabilitati in zona diviziei de ceramica.
Stefan Bucataru incheie astfel o etapa de restructurare a activitatii la Sanex, inceputa in noiembrie 2000 ca director general. Anterior, Bucataru a lucrat in perioada 1997 - 2000 la consultanta postachizitie la grupul sud - african SAB International Management, care preluase fabricile de bere Ursus Cluj, Buzau si Pitesti. In perioada 1995 - 1996, a fost seful reprezentantei din Romania a grupului olandez Friesland (actualul proprietar al Napolact).
Bucataru si un alt membru actual al Consiliului de administratie la Sanex vor fi propusi pentru a fi inlocuiti de catre Geza Fordos, actual director general la Cesarom, si Dragos Posa in cadrul adunarii generale a actionarilor societatii programata pe 25 octombrie.
De asemenea, imediat dupa achizitia Sanex, directorul financiar al companiei Toni Teau a demisionat din motive personale, pe aceasta pozitie lucrand acum Tom O?Reilly.
Schimbarile de proprietari de la Sanex a facut valuri si in randul actionarilor minoritari.
New Century Holdings (NCH) care administreaza fondurile de investitii Broadhurst si Lindsell a cerut recent rascumpararea de catre Sanex a actiunilor pe care fondurile le detin la companie. Reprezentantii NCH spun ca ceilalti actionari ai Sanex au luat o serie de hotarari cu care nu sunt de acord dar care le dau dreptul sa ceara rascumpararea, Fondurile NCH detin o participatie mai mica de 5% in Sanex. Conform legislatiei in vigoare un actionar poate cere companiei sa ii rascumpere actiunile daca aceasta isi schimba sediul sau obiectul principal de activitate. Eventuala rascumparare a actiunilor va trebui facuta la valoarea contabila pe actiune care la finalul anului trecut depasea cu putin 6.000 de lei.
La finele anului trecut, Sanex si Cesarom erau creditati cu cote de piata sensibil egale, situate intre 23% - 25%, urmati de importatorul Delta Distribution cu 17% - 18% si de Mondial Lugoj cu 8% - 10%, potrivit unor estimari pe baza datelor din piata. Pe piata obiectelor sanitare, Mondial Lugoj domina insa autoritar, fiind creditat cu o cota de 50% - 55%.
adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO