Companii

Schimbarea numelui companiei producatorului de cafea Elite nu va afecta brandul

06.06.2007, 16:13 59

Compania Elite Romania, cel mai mare producator local de cafea, ar putea investi in intrarea pe noi segmente de piata, grupul fiind prezent la nivel international si pe piata alimentelor proaspete (lactate, salate).
"In ultimul an ne-am pastrat pozitia de lider pe piata cafelei ambalate din Romania, avand o cota de piata in jurul a 50%. Vedem si alte oportunitati pe piata in urmatoarea perioada, insa nu avem planuri concrete pentru moment", a declarat Erez Vigodman, CEO al companiei Strauss-Elite.
Compania nu a comunicat rezultatele financiare realizate de Elite Romania anul trecut. Vanzarile Elite Romania au inregistrat valoarea de 65 mil. euro in 2005, potrivit datelor Ministerului de Finante.
"Evolutia pozitiva a economiei romanesti este vizibila in toate aspectele si ne confirma asteptarile pe care le aveam in 1995, cand am intrat pe piata din Romania", a afirmat Vigodman.
Actionarii companiei israeliene Strauss-Elite, creata in 2004 prin fuziunea companiilor din industria alimentara Strauss si Elite, au aprobat recent schimbarea numelui acesteia in Strauss Group. "Schimbarea numelui companiei Strauss-Elite in Strauss se va resimti, in timp, si pe piata romaneasca. Brandul Elite va continua sa existe, singura schimbare vizibila de anul viitor in Romania fiind la nivelul reprezentarii grafice a imaginii companiei", a explicat Vigodman.
Elite Romania a fost infiintata in anul 1995, cand a investit in constructia unei fabrici de procesare a cafelei in Bucuresti.
Compania vinde in Romania cafea, cappuccino si ciocolata instant, dar si snacks-urile Delis (seminte, alune prajite) si biscuitii dulci Merlin.
Elite a investit aproximativ doua milioane de euro in lansarea marcii de biscuiti Merlin, in 2005, intrand pe o piata pe care au mizat in ultima perioada si alte nume importante din sectorul alimentar, precum Supreme Group, Alka, Ulker sau Danone.
Biscuitii Merlin sunt fabricati de o companie romaneasca, sub licenta Elite International. Elite distribuie pe piata si cafeaua italiana Lavazza, pozitionata pe segmentul premium.
Cei mai importanti competitori ai companiei sunt Kraft Foods (Jacobs, Nova Brasilia), Tchibo (Tchibo, Eduscho), Nestle (Nescafe), Panfoods (Amigo) si Romaqua (Metropolitan).
Planurile Elite Romania mai prevad cresterea exporturilor pe piata din Bulgaria si in alte tari din regiune.
Grupul Strauss, listat pe bursa din Tel Aviv, a realizat o cifra de afaceri de 1,2 mld. dolari in 2006 si este cel mai mare jucator de pe piata cafelei din Europa Centrala si de Est, dupa volumul vanzarilor. La nivel international, Strauss activeaza si pe piata alimentelor proaspete (lactate, salate) si detine lantul de retail de ciocolata Max Brenner.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO