Companii

Se trage cortina la privatizarea Sidex

16.07.2001, 00:00 42



Contractul de privatizare al Sidex ar putea fi semnat la sfarsitul acestei saptamani, negocierile dintre autoritatile romane si grupul LNM Ispat fiiind aproape de finalizare.

APAPS va prezenta in sedinta de joi a Guvernului un memorandum care sa mandateze Comisia de privatizare a Sidex Galati sa semneze, vineri, contractul de privatizare cu grupul LNM Ispat, a spus ministrul Ovidiu Musetescu.

"Sper ca foarte curand Sidex va intra in familia marilor producatori de otel din lume, prin ISPAT. Practic, astazi (n.r.-vineri) am intrat in linie dreapta in privinta finalizarii negocierilor pentru privatizarea Sidex", a precizat ministrul Privatizarii.

El a a participat saptamana trecuta la intalnirea dintre reprezentantii holdingului LNM Ispat, ai conducerii si ai sindicalistilor de la Sidex.

Valabilitatea ofertei de privatizarea Sidex Galati expira la sfarsitul acestei luni, dupa ce a fost prelungita de doua ori. Conform legii privatizarii - care prevede un termen maxim de valabilitate a unei oferte de privatizare de 180 de zile - oferta pentru Sidex nu mai poate fi prelungita.

Reprezentantii LNM Ispat, care au purtat negocieri cu Guvernul timp de sase luni pentru achizitioanrea combinatului, au afirmat ca intentioneaza sa mentina integral fluxul de productie, sa creasca vanzarile si sa identifice noi piete de desfacere, se arata intr-un comunicat al Autoritatii pentru Privatizare (APAPS).

Potrivit unor informatii din piata, grupul francez Usinor ar fi interesat sa paticipe la privatizarea Sidex, daca se confirma informatia conform careia toate datoriile combinatului vor fi sterse. In toamna anului trecut, Usinor a facut o oferta pentru preluarea managementului combinatului de la Galati.

"In afara de sugestii si recomandari, pentru care Autoritatea pentru Privatizare multumeste prestigioasei firmei franceze, Usinor nu a depus, desi a avut aceasta posibilitate, nici o oferta clara de participare la licitatia care se desfasoara pentru privatizarea Sidex", sustine APAPS.



Ispat: in cinci luni am terminat cu casele de comert

Ispat International, firma anglo-indiana care se afla in negocieri pentru privatizarea Sidex, a renuntat "in patru- cinci luni" la toate casele de comert care intermediau vanzarea otelului produs la Karaganda Metallurgical Plant (Karmet), un combinat situat in centrul Kazahstanului, langa orasul Temirtau - Muntle de Fier.

spat International a preluat Karmet in 1995, fara sa stie cifra exacta a datoriilor si a adus combinatul sa produca cu profit in urma cu doi ani, in 1999, dupa ce in perioada 1995 - 1998 a "mers pe rosu".

Conducerea Ispat International a infiintat un departament de marketing si vanzari la scurt timp dupa ce a preluat combinatul siderurgic Karmet, care in prezent este cunoscut sub denumirea de Ispat Karmet.

"Am terminat cu ele (firmele de intermediere - n.red.) imediat; nu a fost prea usor, am primit amenintari, telefoane - a fost o perioada dificila - dar stiam ca este ca acesta e drumul bun. Am inceput sa livram numai pe bani, fara barter, dupa ce la inceput era ca la Sidex", afirma directorul general al Ispat Karmet, Narenda Chaudhary.

Ispat International a negociat timp de sase saptamani cu guvernul din Kazahstan preluarea combinatului in proportie de 100% si a nu a primit nici un fel de facilitati, cu exceptia garantiei ca Ispat va beneficia timp de zece de acelasi regim al taxelor existent la momentul parafarii intelegerii, dar va putea sa profite de schimbarile de legislatie numai daca sunt favorabile managementului.

"A fost un plan guvernamental, pentru ca nu exista conceptul de actiune (pe baza caruia sa se stabileasca pretul combinatului - n. red.). Nimeni nu a putut sa ne spuna care este nivelul datoriilor, am platit datoriile pe care le-am identificat ulterior", a explicat Narenda Chaudhary.

Ispat International a mai obtinut posibilitatea sa numeasca un numar limitat de expatriati in conducerea combinatului, sa-si repatrieze profitul, sa-si infiinteze propria retea de telecomunicatii, sa ia in concesiune terenul pe care este construit combinatul pentru 99 de ani si exploateze minele de unde se aprovizioneaza timp de 30 de ani.

Ispat s-a angajat sa plateasca datoriile, sa faca investitii, sa plateasca salariile restante pentru doua luni. Companiile Voest Alpine din Ausrtia si cea americana US Steel au incercat in 1995 sa asigure managementul combinatului, dar au renuntat dupa 15 zile si, respectiv, trei luni.

Ispat a dezvoltat in Kazahstan o afacere integrata. In 1996, compania indiana a cumparat centrala electrica care aproviziona combinatul, care a are o capacitate de 420 MW si 700 de angajati, si tot in acel an a cumparat mina, care produce 9,7 mil. tone de minereu pe an si are peste 27.000 de angajati.

Ispat nu a facut disponibilizari colective si a tinut cont de toate aspectele sociale din zona respectiva, ajungand la concluzia ca isi poate pune planul in aplicare numai in conditii de liniste sociala.

In prezent, Ispat Karmet asigura electricitatea, apa calda, caldura pentru orasul Temirtau si nu intrerupe furnizarea acestor facilitati, chiar daca 35% din populatie are restante la plata.

"atim ca avem multi angajati, dar nu am fortat procesul de reducere a personalului, iar pensionarea ramane principala modalitate de diminuare a numarului de angajati", a mai spus Narenda Chaudhary.

La nivel mondial, o productie de 5 mil. tone de otel poate fi obtinuta cu 7.000 de angajati, iar Karmet si Sidex produc mai putin de cat atat cu aproape 30.000.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels