Companii

Serialul Tinerii manageri care trebuie sa schimbe România: Astazi Judith Kiss, 34 de ani, director de HR la Ambient

Cei care trebuie să schimbe România
07.06.2011, 23:36 1850

Cu o experienţă de 12 ani în resurse umane, Judith Kis(foto), 34 de ani, a preluat funcţia de director de HR înaprilie anul trecut, având în subordine o echipă de zece oamenicare se ocupă de cei 1.300 de angajaţi ai Ambient Sibiu.

Ea este unul dintre cei 600 de tineri manageri pe care revistaBusiness Magazin i-a propus în ultimii şase ani ca o soluţie pentruschimbarea României.

Absolventă a Facultăţii de psihologie din Bucureşti (1999),Judith Kis a urmat cursuri de master în domeniul resurselor umaneşi este absolventă de MBA.

Şi-a început cariera încă de pe vremea studenţiei, când s-aangajat ca secretară la Logic Telecom, firmă în care a lucrat pânăîn 2001 şi a ocupat şi alte poziţii.

Şi-a petrecut apoi trei ani la QAB Pepsi Cola, ca deputy humanresources manager, apoi HR manager şi ulterior public relationmanager.

S-aangajat apoi pentru doi ani la Autoitalia Group, ca director deresurse umane. În perioada 2006-2010 a ocupat aceeaşi poziţie laRosegur, companie care avea 4.500 de angajaţi, iar Kis coordona undepartament cu 20 de oameni.

După Bucureşti a ales să locuiască, împreună cu familia laSibiu.

A preluat funcţia de director de resurse umane la Ambient dinaprilie anul trecut, iar între responsabilităţile sale se numărăstrategia de resurse umane a companiei, bugetele dedicate,comunicarea internă, recrutarea, programele de training şi dedezvoltare a personalului, dar şi compartimentul de salarizare.

La 34 de ani spune că filosofia sa este de a conducedepartamentul de resurse umane având ca ţintă permanentădezvoltarea afacerii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO