Companii

SIF Moldova dubleaza miza pe Mecanica Ceahlau

06.07.2001, 00:00 12



SIF Moldova a dublat pretul oferit pentru actiunile producatorului de utilaje agricole Mecanica Ceahlau in cadrul ofertei publice de cumparare prin care intentioneaza sa achizitioneze restul de 51% din actiunile societatii care nu-i apartin in acest moment.

Pretul a ajuns de la 10.000 lei/actiune la 20.000 lei/actiune si, concomitent, oferta a fost prelungita pana pe 23 iulie.

SIF Moldova detine in prezent 49,99% din Mecanica Ceahlau iar din cele 442.481 actiuni care reprezinta tinta ofertei, jumatate sunt in posesia unei persoane fizice.

Daca oferta se va finaliza cu un succes, Mecanica Ceahlau va fi retrasa de la Bursa, afirma reprezentantii SIF Modlova.

Dar de ce a devenit deodata atat de interesanta aceasta companie pentru SIF Moldova?

Mecanica Ceahlaul Piatra Neamt a primit recent comenzi in valoare de 130 miliarde de lei pentru procurarea de utilaje agricole cu alocatie de 55%, in baza Ordinului Ministerului Agriculturii 97/2001, si a livrat deja beneficiarilor utilaje in valoare de 54,4 miliarde de lei.

Beneficiarii si-au platit integral cota de 45% care le revenea, iar suma de 29,9 miliarde, reprezentand subventia de 55%, este asteptata sa fie virata de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei Publice.

In baza Ordinului ministrului Agriculturii 97/2001, producatorii agricoli interesati de achizitionarea de utilaje agricole platesc doar 45% din pretul acestora, urmand ca restul de bani sa fie recuperati de societatile constructoare de la Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, prin intermediul directilor agricole judetene.

Actiunile Mecanica sunt cotate la categoria a doua a Bursei de Valori, unde sunt tranzactionate destul de sporadic. Ultima operatiune s-a realizat la pretul de 15.000 lei/actiune.

Societatea are un capital social de 22,12 miliarde de lei, impartit in actiuni cu valoarea nominala de 25.000 de lei.

Compania a inregistrat un profit net de 4,7 miliarde de lei, la o cifra de afaceri de 111 miliarde de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO