Companii

SIF Muntenia a recuperat terenul pierdut

19.12.2001, 00:00 14



Societatile de Investitii Financiare (SIF) au continuat sa acumuleze profit in luna noiembrie, dar intr-un ritm mult incetinit fata de restul anului. Profitul majoritatii SIF a crescut cu doar 2 - 5 miliarde de lei, adica cu 2-3% comparativ cu nivelul inregistrat la sfarsitul lunii octombrie.

Elementul spectaculos este recuperarea terenului pierdut de catre SIF Muntenia, care a inceput sa se apropie de celelate patru societati de investitii.

Astfel, SIF Muntenia a castigat in noiembrie 47,74 miliarde de lei, acumuland un profit de 198,04 miliarde de lei cu o luna inainte de sfarsitul anului. Comparativ, performera la sfarsitul lunii noimebrie era SIF Moldova, cu un profit de 294,92 miliarde de lei.

Diferenta mare dintre profitul SIF Muntenia si cel al SIF Moldova sau SIF Banat Crisana se datoreaza politicii contabile diferite. Astfel, spre deosebire de celelalte societati de investitii, SIF Muntenia inregistreaza diferentele favorabile de curs valutar cumulat la sfarsitul anului, nu in fiecare luna.

"Daca la sfarsitul lui octombrie numai SIF Muntenia raporta un profit net aferent primelor 10 luni sub prevederile pentru intreg anul curent, la 30 noiembrie societatea a anuntat un profit de 198 miliarde lei, fata de o valoare de 179 miliarde lei bugetata pentru sfarsitul anului", spune Emil Ogica, analist la Intercapital Invest.



Profit total: 40 de milioane de dolari

Societatile de Investitii Financiare continua sa aiba cele mai performante actiuni de la Bursa de Valori din punct de vedere al profitului net pe actiune.

La sfarsitul primelor unsprezece luni ale anului, profitul net total raportat de SIF avea o valoare de aproximativ 40 de milioane de dolari, iar profitul mediu pe actiune se cifra la 390 de lei.

In prezent la Bursa de Valori actiunile SIF se tranzactioneaza la preturi intre 1.100 lei si 1.400 lei. Raportul intre pretul de piata si profitul pe 11 luni are o valoare medie de 3,3, fiind cuprins intre 2 si 4,6.

"Actiunile SIF continua sa se vanda cu disconturi mari (diferenta dintre activul net pe actiune si pretul de tranzactionare - n.r.), in medie de 74%, in usoara reducere fata de luna trecuta. Discontul variaza intre 68% si 79% fata de preturile de inchidere din ultima zi a lunii anterioare", afirma UNOPC - Uniunea Nationala a Organismelor de Plasament Colectiv.

La sfarsitul lui noiembrie, cel mai mare activ net unitar (activ net total impartit la numarul de actiuni) il avea SIF Transilvania - 6.368 lei, iar cel mai mic SIF Moldova - 3.559 lei.

"Cresterile importante ale preturilor de tranzactionare pentru actiunile SIF pe parcursul lunii noiembrie (minim 7,9% - SIF Transilvania, maxim 25,9% - Muntenia) au dus la deprecierea raportului dintre activul net unitar si pretul de tranzactionare. De la 4,4 la sfarsitul lui octombrie, valoarea medie a indicatorului a scazut la 3,9 - la 30 noiembrie; in acest moment are valoarea de 4,1", a precizat Emil Ogica de la Intercapital Invest.

In luna noiembrie, valoarea neta unitara a activului net al Societatilor de Investitii Financiare a crescut in medie cu 3,3%, cresterea medie cumulata de la inceputul anului fiind de 22,3%.

Capitalizarea bursiera totala a actiunilor SIF este, conform UNOPC, de 3.718 miliarde lei, fata de activul net total de 14.373 miliarde lei.



Crestere la inceputul lui 2002 ?

In ultimile sedinte de tranzactionare de la Bursa, actiunile SIF nu au inregistrat fluctuatii spectaculoase. Astfel cea mai mare crestere au inregistrat-o ieri actiunile SIF Transilvania - de3,8% pana la 1.380 de lei - iar cea mai importanta scadere actiunile SIF Muntenia - de 3,9%, pana la 1.230 de lei.

Brokerii estimeaza ca titlurile SIF vor avea un sfarsit de an linistit, urmand sa isi reinceapa cresterea odata cu apropierea datei de referinta pentru dividendele aferente acestui an.

"Presiunile exercitate de cumparatorii care doresc sa primeasca dividende pot determina o apreciere a pretului de tranzactionare pentru aceste societati de aproximativ 15% in luna ianuarie a anului viitor", estimeaza Emil Ogica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO