Companii

Şoc la Hidroelectrica: Fostul director al companiei a fost concediat, alături de alţi 300 de salariaţi

Şoc la Hidroelectrica: Fostul director al companiei a...

Autor: Carol Dan

21.05.2013, 18:12 2171

În urma acestor disponibilizări, numărul angajaţilor Hidroelectrica scade la aproximativ 4.500.

"Astăzi (marţi - n.r.) au fost disponibilizaţi 304 salariaţi, printre care directori, lideri de sindicat şi soţii de directori. Când a auzit de concedieri, Traian Oprea s-a îmbolnăvit subit şi s-a internat. În consecinţă am trimis executorul judecătoresc", a declarat pentru MEDIAFAX Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judicar al producătorului de energie.

Potrivit lui Borza, Oprea deţinea în o funcţie de "simplu inginer" în Hidroelectrica. Întrebat de ce l-a concediat, Borza a afirmat: "De competent ce era".

Oprea a fost director general la Hidroelectrica în perioada 2003-2009. El a fost retras în 2009 pe poziţia de director general adjunct, preşedintele Traian Băsescu declarând atunci că pentru înlocuirea lui şi-a folosit influenţa asupra Guvernului.

În luna ianuarie, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, l-a numit pe Oprea consilier personal. Premierul Victor Ponta a spus atunci că s-a supărat când a aflat că "Vosganian îl ia consilier tocmai pe cel care a semnat toate contractele cu «băieţii deştepţi»". Ulterior, Vosganian a renunţat la Oprea.

Hidroelectrica este în insolvenţă din iunie anul trecut. Printre cauzele insolvenţei se numără vânzarea energiei la preţuri scăzute către mai mulţi beneficiari, numiţi de Băsescu "băieţi deştepţi". Oprea s-a aflat la conducerea Hidroelectrica în perioada când au fost semnate contractele cu "băieţii deştepţi".

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO