Companii

Starbucks, cu ochii pe spaţiile din centrul istoric

Autor: Cristina Stoian

21.09.2010, 23:47 61

Starbucks, care operează opt cafenele în România, analizeazăposibilitatea de a deschide restaurante şi în zonele pietonale, unadintre variante fiind chiar centrul istoric al Capitalei, unadintre puţinele zone din Capitală care înregistrează un trafic şiîncasări în creştere.
"Evaluăm posibilităţile de extindere în funcţie de cerinţeleclienţilor. La început am intrat în centre comerciale, apoi laparterul clădirilor de birouri, iar dacă piaţa o cere, putem merge,de ce nu, şi în centrul istoric", a declarat Eleftheria Kallitsa,Retail Promotions Manager al companiei, fără a da detaliireferitoare la viitoarele cafenele.

În prezent, compania a închis unitatea din centrul comercialBucureşti Mall din Capitală, pe care o va muta în circa două luniîn acelaşi centru comercial, noua unitate urmând să fie distribuităpe două etaje. În locul fostei cafenele va veni cel mai mareretailer de fashion H&M, pentru care dezvoltatorul mallului,Anchor Grup, a început deja construcţia unei noi extensii din lipsăde spaţiu. "Deocamdată noua unitate este în construcţie, iar îndouă luni va fi deschisă în apropiere de fosta poziţie, însă deaceastă dată pe două etaje", anunţă Kallitsa.
Starbucks a avut anul trecut încasări de 3,8 milioane de euro,potrivit datelor de la Registrul Comerţului, în creştere cu 46%faţă de anul anterior. "Anul trecut am avut circa un milion declienţi şi am vândut două milioane de cafele", a mai spusKallitsa.

Brandul de cafea, care a fost adus la nivel local în aprilie 2007,prin intermediul unui joint-venture încheiat de Starbucks cucompania Marinopoulos, a ajuns anul acesta să deţină opt cafeneleîn Bucureşti, Timişoara şi Cluj, după ce a închis în 2009 primaunitate în centrul comercial Liberty Center din sudulCapitalei.
"După mai mulţi ani de creştere economică, România a intrat încădere liberă din cauza crizei financiare globale, care a avutconsecinţe dramatice din punct de vedere economic şi social. Asta adeterminat companiile să apeleze la tăieri de costuri. La Starbucksam decis să ne menţinem oamenii, să oferim stimulente pentrucreşterea vânzărilor", a declarat pentru ZF George Makridis, RetailOperations Manager al Starbucks Coffee Company pe România, Bulgariaşi Grecia.

Compania, care are circa 80 de angajaţi, anunţă că va continuadezvoltarea la nivel local, întrucât "România reprezintă o piaţăimportantă, fiind una dintre cele mai dinamice din Europa Centralăşi de Est". La nivel internaţional, Starbucks a reuşi să deschidă,în 40 de ani de când este pe piaţă, 17.000 de cafenele, având172.000 de angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO