Companii

Tabla scumpa va diminua profitul la SN Orsova

23.04.2003, 00:00 18

Cresterea preturilor la tabla cu aproape 20% si a celor la combustibili  si energie electrica va genera in acest an o scadere de aproape 10% a profitului net obtinut de Santerului Naval Orsova, conform conducerii societatii. Pentru anul acesta, profitul pe care santierul estimeaza ca il va obtine este de 90,3 miliarde de lei, fata de 98 miliarde de lei anul trecut.
Prin bugetul de venituri si cheltuieli aferent anului 2003, compania estimeaza ca veniturile totale vor creste de la 487,9 miliarde de lei, in 2002, la 575,7 miliarde de lei. Compania are incheiate contracte de productie pentru intreg anul 2003, fiind programata lansarea a 17 nave, toate destinate exportului.
Profitul santierului naval este influentat intr-o mare masura de evolutia cursului leu - euro, toate contractele santerului fiind exprimate in moneda europeana. Apreciarea euro fata de leu a fost printre factorii care au determinat dublarea profitului in 2002.
La Orsova sunt produse nave fluviale de toate tipurile, de la vase pentru produse generale pana la nave destinate produselor lichefiate ori produselor chimice. Strategia companiei este orentarea productiei catre nave mai complxe, care implica folosirea unei tehnoligii mai avansate.
Investitiile realizate anul acesta de producatorul de nave se cifreaza la 70 miliarde de lei, mai mult decat dublu fata de cele realizate anul trecut.
Santierul naval a confirmat si anul acesta asteptarile brokerilor privind o valoare ridicata a dividendului. Actionarii au hotarat sa distribuie din profitul anuluio trecut un dividend brut de 5.100 lei/actiune. Compania este conttrolata de SIF Transilvania, care detine putin sub 50% din actiuni, in timp ce compania olandeza Rensen Beheer BV controleaza alte 16,6%. Actiunile santierului naval sunt cotate la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti si a inregistrat printre cele mai mari cresteri de pret de parcursul anului trecut: aproape 200%. Inainte de trecerea datei de referinta pentu acordarea dividendelor, actiunile, cu valoarea nominala de 25.000 de lei, au urcat pana la 32.000 lei/actiune. Ultima tranzactie de la Bursa cu actiunile santierului s-a realizat la pretul de 25.100 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO