Companii

Transavia: Speram sa obtinem un profit la nivelul celui de anul trecut

Transavia: Speram sa obtinem un profit la nivelul celui de anul trecut

Click pentru imaginea marita

19.10.2006, 19:14 31

Compania Transavia din Alba Iulia, unul dintre cei mai importanti producatori de carne de pasare, a inregistrat in primele noua luni o crestere de 40% a volumului vanzarilor fata de aceeasi perioada din 2005, insa compania si-a revizuit negativ estimarile privind cifra de afaceri si profitul.
Initial, Transavia estima o cifra de afaceri consolidata de 50 mil. euro si un profit de 10 milioane de dolari (8,2 milioane de euro). In prezent reprezentantii companiei estimeaza ca vor incheia anul cu o cifra de afaceri de 45 mil. euro (fata de 40 mil. euro anul trecut) si un profit la nivelul celui din 2005, adica 5,5 milioane de euro.
"Speram sa avem un profit cel putin la nivelul de anul trecut", a declarat Ioan Popa, actionar unic si director general al companiei. El anuntase anterior ca in primul semestru din acest an a inregistrat un profit de
2 milioane de euro.
"Cresterea valorica a vanzarilor in primele noua luni este mai redusa decat cea cantitativa, avand in vedere ca preturile din industrie au scazut cu 10% -15% din luna octombrie a anului trecut, din cauza aparitiei gripei aviare", a declarat Popa.
Transavia a demarat in acest an constructia unei noi fabrici de preparate din carne de pasare, valoarea investitiei ridicandu-se la 12 mil. euro.
Unitatea de productie amplasata pe o suprafata de 10.000 de metri patrati va deveni operationala in luna iunie a anului viitor.
"In acest an vom cheltui probabil jumatate din bugetul total al investitiei, urmand ca in 2007 sa terminam lucrarile. Pana acum am investit doar 1,5 milioane de euro", a spus Popa.
Cea mai mare parte a vanzarilor companiei se deruleaza prin intermediul marilor lanturi de retail.
"Daca in 2004 nu eram prezenti in aceste lanturi, acum ele reprezinta circa 85% din vanzarile companiei, fata de 65% in 2005", a mai spus Popa.
El a adaugat ca si strategia de export a companiei se leaga tot de dezvoltarea unor parteneriate cu retailerii din strainatate.
"Nu voi vinde produse pe pietele externe prin intermediari. Cand vom avea un contract cu un lant de retail, vom demara exporturile", a precizat directorul general al Transavia.
Transavia a finalizat in acest an o investitie in valoare de 3 milioane de euro la o noua ferma de crestere a pasarilor si a achizitionat o alta ferma, investitii in urma carora compania va ajunge la o capacitate de productie anuala de aproximativ 30.000 de tone de carne de pasare in viu pana in 2007.
Daca in urma cu doi ani compania vindea in mare parte produse congelate, acum se axeaza pe cele refrigerate. Transavia a fost infiintata in 1991, avand capital integral romanesc.
Potrivit datelor Registrului Comertului, printre companiile la care mai este actionar Ioan Popa se numara Alcomb, Cerealcom sau Prelcomet, toate in judetul Alba.
Transavia detine mai multe ferme de crestere a pasarilor in trei judete si un abator cu o capacitate anuala de 50.000 de tone.
Principalii competitori ai Transavia sunt Agricola International Bacau, Agrisol International si Avicola Calarasi.
Piata de produse avicole (carne de pasare si oua) s-a ridicat anul trecut la 600 de milioane de euro, in crestere cu 7-8% fata de 2004, consumul total in sistem industrializat (fara autoconsum) fiind de 375.000 de tone, fata de 315.000 de tone in 2004, adica o crestere de 19%.
In Romania exista 78 de producatori de carne de pasare, care produc circa 220.000 de tone de carne anual.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO