Companii

Transportatorul feroviar Classfer, venituri de 6 mil. euro

21.08.2007, 19:18 64

Operatorul de transport feroviar de marfa Classfer, care face parte din grupul Antares, si-a bugetat pentru acest an afaceri de circa sase milioane de euro (21 mil. lei), in crestere cu 3% in lei fata de anul precedent. Totodata, reprezentantii companiei si-au bugetat un profit cu 57% mai mare in lei, pana la 35.000 de euro.
"Cota noastra de piata in raport cu piata transportatorilor feroviari de marfa privati este de aproximativ 5%, insa prin realizarea investitiilor planificate pentru semestrul al doilea al anului in curs si prin contractele comerciale in derulare speram ca aceasta valoare sa creasca", a declarat Victor Puiu, directorul operatorului Classfer.
Compania detine in acest moment opt locomotive, patru inchiriate si patru in proprietate, urmand sa investeasca pana la sfarsitul anului in achizitia unei noi locomotive electrice, precum si in modernizarea locomotivelor deja existente.
Potrivit reprezentantilor companiei, rezultatele inregistrate in primul semestru se inscriu in graficul de afaceri pentru acest an. Piata locala a transportului feroviar privat parcurge o evolutie pozitiva, determinata de cresterea economica, ajungand la circa 25% din totalul pietei, potrivit reprezentantilor Classfer.
"Cresterea ponderii operatorilor de transport feroviar privati din Romania, favorizata de liberalizarea pietei de profil, se datoreaza cresterii necesitatilor de transport in special in domeniul energetic (transportul de carbune), in cel petrolier si in cel al constructiilor, manifestat prin cresterea transportului de ciment si de produse derivate", a spus Puiu.
Desi o piata in crestere este propice dezvoltarii, concurenta din ce in ce mai mare si costurile in crestere reprezinta riscuri pentru operatorii de profil.
"Mentinerea pe piata presupune si dotari pe masura, aceasta insemnand necesitatea asigurarii unui parc de material rulant performant, menit sa asigure transportatorului costuri cat mai mici", precizeaza Puiu.
Classfer asigura circa 30% din cifra de afaceri a grupului Antares, din care face parte, si este controlata de Dumitru Becsenescu si Antares Logistics.
Pe piata transportului feroviar de marfa deruleaza activitati CFR Marfa, operator de stat, si firmele private Grup Feroviar Roman sau Servtrans Invest.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO