Companii

Trei schimbări în managementul Unilever South Central Europe

Dan Oprescu

Dan Oprescu

Autor: Cristina Roşca

16.06.2015, 00:00 868

Executivul român Dan Oprescu, care a lucrat timp de un deceniu pentru gigantul olandez Unilever, a preluat o poziţie regională în cadrul companiei, urmând a se ocupa de pieţe precum Polonia, Cehia, România şi Ungaria. Noua lui poziţie va fi aceea de director baking cooking spreads pentru Europa Centrală şi de Est. Anterior el a fost regional marketing director pentru divizia de bunuri de îngrijire personală şi a locuinţei, potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare LinkedIn. În echipa managerială a Unilever în România au mai avut loc două schimbări. Ana Maria Pâslaru va coordona activitatea diviziei de îngrijire personală şi a locuinţei din Unilever South Central Europe (USCE), dar şi activitatea brandurilor de detergent şi balsam de rufe din Europa Centrală şi de Est. Ea devine şi membră a boardului USCE. Alma Dinu va coordona activitatea brandurilor Unilever din regiune din diviziile Foods & Refreshment, respectiv Delikat, Knorr, Hellmann’s, Lipton, Algida, Big Milk, Napoca, Magnum. De la Bucureşti, Unilever South Central Europe controlează operaţiunile din mai multe ţări din regiune: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Moldova şi Kosovo. Piaţa locală este cea mai importantă dintre acestea, contribuind, potrivit ultimelor informaţii disponibile, cu peste 50% din venituri. Unilever South Central Europe a terminat anul trecut cu afaceri de peste 820 mil. lei, în uşoară creştere faţă de anul anterior.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO