• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Companii

Un avertisment pentru Guvern: Japonezii de la gigantul Mitsubishi Corporation închid biroul de la Bucureşti pentru că România nu mai este interesantă în proiecte de investiţii mari

Un avertisment pentru Guvern: Japonezii de la gigantul Mitsubishi Corporation închid biroul de la Bucureşti pentru că România nu mai este interesantă în proiecte de investiţii mari

Autor: Bogdan Alecu

03.02.2021, 07:00 853

Mitsubishi Corporation a decis închiderea biroului de la Bucureşti. Compania avea închiriat un spaţiu de 500 mp în proiectul Europe House din Piaţa Victoriei, iar acesta urmează a fi eliberat în luna mai a acestui an.

În România concernul Mitsubishi este prezent pe trei segmente - auto prin M Car Trading, importator parte a Ţiriac Holding pentru marca auto Mitsubishi, aparate de aer condiţionat şi instalaţii prin Mitsubishi Electric şi Mitsubishi Corporation, cu activitate în comerţ şi investiţii.

Mitsubishi Corporation a deschis biroul din Bucureşti pentru prima dată în 1965 şi l-a închis în 2001. Ulterior, biroul a fost redeschis în aprilie 2006 datorită poten­ţia­lului României şi rolului strategic din regiune. De atunci au fost implicaţi în proiecte din sectorul energetic, cum este cel de modernizare a centralei de la Turceni, proiect pentru care Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţio­nală a acordat un împrumut de 150 de milioane de euro. Proiectul prevede construirea unui sistem de desulfurare a gazelor arse şi construcţia altor facilităţi pentru patru din blocurile energetice.

Cel de-al doilea proiect de care erau interesaţi cei de la Mitsubishi Corporation este cel al liniei de metrou care va face legătura cu aeroportul Otopeni, în condiţiile în care guvernul Japoniei a luat la începutul lui 2010 decizia de a acorda României un împrumut de tip ODA (asistenţă de stat pentru dezvoltare) în valoare de aproximativ 315 mil. euro. Dar metroul M6 spre Otopeni are în prezent finanţare de la UE doar pentru a ajunge în Băneasa în condiţiile în care costul pentru a ajunge în Otopeni este prea mare, traficul estimat prea mic, iar acum a fost finalizată şi conexiunea feroviară dintre Otopeni şi Gara de Nord.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470