Companii

Un mic producător din Suceava se uită spre Bucureşti pentru a evita concurenţa locală

Un mic producător din Suceava se uită spre Bucureşti...

Autor: Gabriel Razi

11.08.2013, 12:30 986
Facos Suceava, producător de mezeluri şi conserve din carne, controlat de firma de intermediere Broker Cluj, are în plan extinderea în regiunea Moldovei, dar şi în Capitală. Compania, cu afaceri de 3,4 milioane de euro anul trecut, în scădere cu 22% faţă de 2011, vrea să închirieze un depozit fri­gorific în Capitală.
 
„În trecut Facos avea o cotă de piaţă de 60% în Suceava, dar acum sunt 28 de producători de carne în judeţ, iar vânzările sunt fărâmiţate. Avem în plan extinderea cu distribuţie în toată Moldova şi în sudul ţării“, spun repre­zentanţii companiei.
 
Suceava este judeţul cu cel mai mare număr de bovine la nivel de economie, cu un efectiv de 165.000 de capete la sfârşitul lunii aprilie, potrivit datelor Ministerului Agricul­turii (MADR).
 
Pe piaţa de procesare a cărnii din Suceava proce­sa­torul controlat de Broker Cluj concurează cu businessuri locale şi regionale care până acum nu şi-au afirmat pretenţia de a concura de la egal la egal cu marii jucători ai industriei.
 
Printre aceştia se numără Superstar Com (afaceri de 6,6 mil. euro în 2012), Capatis (2,4 milioane de euro), Ratiar (4,6 milioane de euro) sau Prodnicom (2,3 milioane de euro).
 

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.08.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO