♦ Conferinţa va începe la ora 9.00 şi se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în sala Rosetti l Potenţialul de creştere al regiunii în noul context global, dezvoltarea pieţelor de capital şi de investiţii sau reconstrucţia Ucrainei sunt câteva dintre temele de dezbatere.
Asociaţia CFA România vă invită joi, 9 mai, la Palatul Parlamentului pentru a participa la conferinţa CFA CEE Investment Conference, unde profesioniştii din domeniul financiar-bancar se vor întâlni cu mediul de business şi cu autorităţile publice locale din Europa Centrală şi de Est pentru a dezbate viitorul regiunii.
Conferinţa anuală CFA de investiţii în Europa Centrală şi de Est a ajuns la cea de-a 10-a ediţie, iar tema principală din 2024 este „Capital Markets in Central and Eastern Europe: A new decade of outperformance“. Ziarul Financiar este partener media al evenimentului.
Ce potenţial de creştere are regiunea când economia mondială este marcată de provocările geopolitice, de tranziţia energetică sau de nevoia de securitate energetică şi securitate cibernetică? Ce provocări şi oportunităţi au apărut pentru fiecare clasă de active?
Cum dezvoltăm piaţa de capital pe plan local prin listări de acţiuni şi obligaţiuni, prin îmbunătăţirea lichidităţii şi prin standarde mai bună de guvernanţă?
Ce oportunităţi şi provocări există în pieţele private de investiţii? Cum ne pregătim pentru reconstrucţia Ucrainei?
Acestea sunt câteva dintre temele care vor fi dezbătute de profesionişti şi specialişti în domeniu, alături de mediul de business şi de autorităţi, în cadrul CFA CEE Investment Conference, care va avea loc săptămâna viitoare la Bucureşti.
Printre cei care vor adresa temele conferinţei încă din deschiderea evenimentului se numără Alexandra Smedoiu, CFA, preşedinte CFA Society România, Margaret Franklin, CFA, preşedinte şi CEO al CFA Institute, sau Alexandru Petrescu, preşedinte la Autoritatea de Supraveghere Financiară.
De asemenea, vor vorbi în cadrul evenimentului şi Anca Dragu, guvernatoare la Banca Naţională a Moldovei şi Teodora Petkova, Head of Central and Eastern Europe la UniCredit. Unul dintre invitaţii speciali este Martin Ford, autorul bestseller-ului „Rise of the Robots: Technology and the Threat of a Jobless Future“.
Discursurile invitaţilor completează programul CFA CEE Investment Conference, care este structurat pe patru paneluri de dezbateri la care vor participa unii dintre cei mai cunoscuţi profesionişti şi reprezentanţi ai mediului de business din Europa Centrală şi de Est.
Pe lângă invitaţi speciali, profesionişti, autorităţi de reglementare şi instituţii supranaţionale, vor fi prezenţi membri CFA Society din România, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Istanbul, Kazahstan, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina.
Sub tematica „Capital Markets in Central and Eastern Europe: A new decade of outperformance“, conferinţa va aborda ritmul şi direcţia de creştere şi dezvoltare a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, care sunt pe o traiectorie relativ stabil de convergenţă economică şi socială cu ţările din Europa de Vest.
Această traiectorie se reflectă atât în indicatori macroeconomici, precum o creştere mai accelerată a PIB-ului, o creştere a veniturilor, a cheltuielilor şi a economisirii, cât şi în pieţele de capital, unde există un progres cantitativ şi calitativ, există fonduri de pensii, clase noi de active şi listări relevante la nivel internaţional.
Participanţii la dezbatere vor analiza performanţa regiunii în ultimul deceniu, un deceniu marcat de criza Covid şi de un război aproape de graniţa Uniunii Europene, pentru a putea înţelege mai bine ce ne-ar putea aduce următorul deceniu.
Obiectivul principal al evenimentului este de a celebra o decadă de excelenţă în educaţie financiară şi de a reuni profesioniştii din comunitatea CFA şi invitatii lor, pentru a facilita schimbul de experienţă şi a contribui la dezvoltarea pieţei financiare din România.
Martin Ford, autorul cărţii „Rise of the Robots: Technology and the Threat of a Jobless Future”, este keynote speaker la CFA CEE Investment Conference