Companii

Vanzarile Schering AG, mai bune cu 10%

08.05.2003, 00:00 22

La sfarsitul lunii aprilie, Schering AG a declarat, din nou, ca prevede ca vanzarile si castigurile pentru 2003 vor creste cu aproape zece%, in pofida impactului negativ al aprecierii monedei euro si a competitiei acerbe, relateaza Reuters.
Compania farmaceutica berlineza a confirmat un raport anterior, potrivit caruia profiturile din operatiuni pe primul trimestru al anului au scazut cu un procent, pana la 211 milioane de euro, pe fondul unei cresteri a vanzarilor ajustata la cursul monedei euro, de sase procente (pana la 1,16 miliarde).
Schering, cel mai mare producator mondial de medicamente pentru terapie hormonala, a declarat ca doua dintre produsele sale cheie: Betaferon (impotriva sclerozei multiple) si Yasmin (anticonceptional) continua sa se vanda bine pe piata americana, in ciuda mediului competitional foarte dificil.
Vanzarile nete ale Betaferon au inregistrat o crestere de 17%, in timp ce vanzarile anticonceptionalelor Yasmin au crescut de peste doua ori. Un alt contraceptiv, de aceasta data intrauterin, Mirena, si-a sporit vanzarile cu 26%, astfel incat vanzarile principalelor zece produse Schering au fost cu 15% mai mari decat in perioada similara a anului 2002, dupa ajustarea la cursurile valutare.
Schering a anuntat ca profitul sau net a scazut cu 10%, pana la 127 de milioane de euro, in principal din cauza pierderii profiturilor aduse de Aventis CropScience, care a fost vandut companiei Bayer AG.
De asemenea, producatorul german de medicamente a afirmat ca forta monedei euro a afectat rezultatele financiare pe primul trimestru, dar a subliniat ca efectele cursurilor se vor diminua pe parcursul anului si ca ponderea pierderii veniturilor de la CropScience va fi mai putin importanta in a doua jumatate a anului.
Analistii au precizat ca rezultatele se incadreaza in asteptari, dar au ridicat o serie de semne de intrebare in legatura cu nivelul limitat al vanzarilor.
"La prima vedere, rezultatele par in regula, dar exista cateva semne de intrebare", a spus Marcus Konstanti, de la Sal Oppenheim.
" Volumul vanzarilor a crescut cu doar sase%, mai putin decat in trimestrele trei si patru ale anului trecut. Vanzarile principalelor zece produse au fost multumitoare, deci problema este altundeva, posibil in terapia de substitutie hormonala", considera el.
"Faptul ca au reusit sa depaseasca riscurile monetare este notabil, dar impactul acestora va deveni mai vizibil la un moment dat", a adaugat Konstanti.
Analistul Andreas Schmidt, de la Merrill Lynch, a precizat ca rezultatele au aratat ca Schering se inscrie in graficul pentru indeplinirea tintelor anuale.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO