Companii

Warimpex a renuntat la franciza Golden Tulip pentru hotelul de la Otopeni

Warimpex a renuntat la franciza Golden Tulip pentru hotelul de la Otopeni

Paul Marasoiu: In 2008 se vor mai adauga la reteaua existenta minimum alte cinci hoteluri Golden Tulip, pentru doua contractele fiind deja semnate.

25.03.2008, 17:36 95

Hotelul de la Otopeni se va numi angelo Airporthotel, dupa modelul hotelului detinut de Warimpex in Praga (Cehia), care se situeaza tot in preajma aeroportului. Relatia de franciza nu presupune implicarea lantului hotelier respectiv in managementul unitatii hoteliere francizate. Contractul de management se deosebeste prin implicarea lantului in administrarea hotelului.
Warimpex urmeaza sa mai dezvolte hoteluri angelo si in M?nchen (Germania), Katowice (Polonia) si Pilsen (Cehia), potrivit reprezentantilor companiei.
"Angelo, concept aflat in faza incipienta, nu putea fi promovat sub auspiciile Golden Tulip din cauza politicii si principiilor stricte privind identitatea de imagine a hotelurilor din lant. Mai exact, numele hotelului nu putea fi decat "Golden Tulip angelo" si nicidecum numai angelo, asa cum doreste noul proprietar. S-a inchis de comun acord contractul si s-a gasit o solutie de acces la sistemele globale de rezervare, incheindu-se un contract de distributie cu Sterling", a spus Paul Marasoiu, director regional pentru Romania, Bulgaria si Moldova al Golden Tulip Hotels Inns & Resorts.
Golden Tulip Sky Gate din Otopeni, clasat la patru stele, a fost deschis in 2001 si functiona, din 2005, sub marca Golden Tulip, in baza unui contract de franciza. Anul trecut hotelul a fost achizitionat in proportie de 99,98% de dezvoltatorul imobiliar Warimpex de la actionarul majoritar Romanian American Enterprise Fund si alte doua firme. Reprezentantii Warimpex au anuntat dupa preluare ca vor mari capacitatea hotelului de la 108 la 158 de camere, urmarind si cresterea numarului salilor de conferinta. Totodata, reprezentantii companiei au spus ca au in vedere cumpararea sau construirea mai multor unitati hoteliere pe piata locala, neprecizand bugetul alocat. Unele dintre acestea ar putea sa functioneze sub brandul Golden Tulip.
"Avand in vedere buna relatie dintre Warimpex si Peacock Hotels, partener strategic al Golden Tulip in Romania si consultant Warimpex, precum si dorinta de expansiune a Warimpex pe plan local, relatia cu Golden Tulip poate fi reactivata oricand, daca proiectele in discutie intrunesc cerintele lantului", a precizat Marasoiu. In prezent in Romania opereaza patru hoteluri sub brandul Golden Tulip, trei in Bucuresti si un Tulip Inn in Cluj, pana la sfarsitul anului numarul lor urmand sa ajunga la noua.
"In 2008 se vor mai adauga minimum alte cinci hoteluri Golden Tulip, pentru doua contractele fiind deja semnate", spune Marasoiu, care a afirmat anterior ca printre orasele vizate pentru noi unitati se numara atat Capitala, precum si Brasov, Sibiu sau Cluj. In afara de hotelurile afiliate in acest an, Marasoiu urmareste ca pana in 2010 sa adauge pe harta din Romania alte sase hoteluri.
"Aceste hoteluri pe care urmarim sa le afiliem pana la sfarsitul deceniului sunt in proiecte de anvergura si vor functiona in special sub contracte de management", a adaugat reprezentantul in Romania al lantului hotelier.
Cifra de afaceri a celor cinci hoteluri de pe piata locala aflate in 2007 sub franciza Golden Tulip a fost de 15,8 milioane de euro, pentru 2008 fiind estimat un rulaj de 19-20 de milioane de euro.
Printre lanturile internationale care desfasoara activitati in Romania se numara si Best Western, care numara in prezent noua unitati hoteliere, urmand sa mai afilieze pana la jumatatea acestui an inca trei, precum si Ramada, cu patru hoteluri afiliate in prezent pe piata locala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO