Companii

ZF Who’s who in business România. Astăzi, Bogdan Apahidean, director general al Leaseplan România

ZF Who’s who in business România. Astăzi, Bogdan...

Autor: Bogdan Alecu

29.09.2015, 00:04 938

Ziarul Financiar a început o serie de articole care prezintă poveştile celor mai importanţi 1.000 de oameni din mediul de afaceri din România, prin prisma afacerilor pe care le conduc, a evoluţiei profesionale şi a studiilor absolvite. Articolele sunt realizate pe baza informaţiilor care stau la baza celei de-a opta ediţii a anuarului ZF "Who's who in business. Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business", care va ieşi pe piaţă în această toamnă.

Bogdan Apahidean, 48 de ani, a preluat în februarie 2007 funcţia de managing director în cadrul Leaseplan România, iar în mandatul lui firma a ajuns cel mai mare jucător de pe piaţa de leasing operaţional. El deţine în prezent şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO), fiind totodată printre cei care au fondat această asociaţie. Executivul are o experienţă de 23 de ani în industria auto locală. Timp de aproape doi ani, între 1992 şi 1994 a deţinut funcţia de specialist vânzări Mercedes-Benz autoturisme în cadrul Autorom, importatorul mărcii germane de la acea vreme şi până în 2007, parte a Grupului Ţiriac. Din 1994 timp de trei ani a fost director de vânzări pentru compania Robert Bosch, iar între 1997 şi 1999 a fost primul brand manager al mărcii Volkswagen autoturisme în cadrul Porsche România, primul mare importator care a venit în România în anii ‘90. Între 1999 şi 2006 a ocupat funcţia de director general al Porsche Leasing România, prima mare companie specializată pe leasing auto din România. În 2007 el a preluat conducerea Leaseplan România tocmai pentru a pune bazele atât ale companiei, cât şi ale dezvoltării unui segment din piaţă aproape inexistent până atunci – cel de leasing operaţional, cunoscut prin închirierile de flote de zeci, sute sau chiar mii de maşini către marile companii prezente pe plan local. 

LeasePlan România are în portofoliu 259 de clienţi, din care  aproximativ 15% sunt clienţi contractaţi în ultimele 6 luni ale anului trecut, iar domeniile preponderente sunt  energie, servicii financiare, FMCG, industrie etc. În ceea ce priveşte cifra de afaceri pentru 2015, aceasta era estimată la circa 50 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO