Eveniment

10.000 de euro finanţare pentru tinerii care vor să facă afaceri

Autor: Barbulescu Ovidiu

03.02.2011, 23:40 290

Tinerii în vârstă de până la 35 de ani vor primi finanţarenerambursabilă de maximum 10.000 de euro pentru înfiinţarea demicroîntreprinderi, dar trebuie să angajeze minimum două persoaneşi să reinvestească anual 50% din profit, potrivit unei ordonanţede urgenţă aprobate miercuri de Guvern.

Programul de sprijinire a tinerilor întreprinzători a fostpropus anul trecut de UDMR printr-un pachet de măsuri de relansareeconomică.

Tinerii care îndeplinesc condiţiile vor beneficia prin Agenţiapentru Implementarea Proiec-telor şi Programelor pentruÎntreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) de alocaţii financiarenerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000de euro sau echivalentul în lei din valoarea proiectului aferentplanului de afaceri, pentru care se face dovada surselor decofinanţare, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă pentrustimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor decătre întreprinzătorii tineri.

Premierul a explicat că tinerii debutanţi în afaceri nu vorprimi ajutorul financiar "în formă cash, pentru a putea face ce vorcu banii", deoarece fondurile vor fi transferate în cont şieliberate pe bază de factură.

Alte facilităţi acordate debutanţilor în afaceri sunt scutireade la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate deangajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel multpatru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată. "Aceastăperioadă constituie stagiu de cotizare în sistemul public depensii, iar pentru stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute deLegea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi deasigurări sociale se utilizează venitul brut realizat lunar, lacare asiguratul datorează contribuţia individuală de asigurărisociale", se menţionează în document. Tinerii antreprenori vor maibeneficia de scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunileefectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi,respectiv, de oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunaleşi vor primi consiliere şi sprijin de la oficiile teritoriale aleAIPPIMM.

De asemenea, aceştia vor primi garanţii de la Fondul Naţional deGarantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlociipentru creditele contractate în vederea realizării planurilor deafaceri acceptate de AIPPIMM, până la cel mult 80% din valoareacreditului solicitat, în limita sumei de 80.000 de euro.

Calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătoruluidebutant se pierde la data de 31 decembrie a anului în care seîmplinesc trei ani de la data înregistrării firmei şi dacă cifra deafaceri pe anul în curs a microîntreprinderii a atins echivalentulîn lei al sumei de 500.000 euro.

În ceea ce priveşte obligaţiile întreprinzătorilor, aceştiatrebuie să reinvestească anual 50% profitul realizat în anul fiscalprecedent, să angajeze cu contract de muncă pe durată nedeterminatăşi să menţină în activitate cel puţin doi salariaţi de la momentulobţinerii facilităţilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO