Eveniment

6,5 mil. euro pentru asistenta tehnica la 12 soseli ocolitoare

14.07.2008, 18:19 12

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) intentioneaza sa achizitioneze servicii de asistenta tehnica pentru lucrari la centurile din Bucuresti si 11 judete, valoarea estimativa a contractului fiind de 6,47 milioane de euro. Astfel, CNADNR va organiza o licitatie pentru servicii de asistenta tehnica pentru studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, detaliile de executie si documentatia de atribuire pentru variantele de ocolire in Bucuresti si judetele Ilfov, Calarasi, Constanta, Dambovita, Cluj, Iasi, Suceva, Gorj, Giurgiu, Vrancea si Dolj, potrivit unui anunt al companiei. Finantarea va fi asigurata de Uniunea Europeana. Minimul de zile lucratoare acceptabile pe acest contract este de 2.310, iar durata acestuia este de 15 luni incepand de la data atribuirii. Firmele interesate trebuie sa depuna o garantie de participare de 50.000 de euro, iar media cifrelor de afaceri anuale trebuie sa fie mai mare de doua milioane de euro pe ultimii trei ani. In alegerea ofertei castigatoare se va tine cont in proportie de 60% de proiectul tehnic si de 40% de propunerea financiara. Termenul limita pentru depunerea ofertelor a fost stabilit la 1 septembrie, urmand ca a doua zi acestea sa fie deschise.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO